Şcoala lui Andrei premiază cele mai bune proiecte şcolare cu 5.000 de euro

0
320

Elevi şi profesori din peste 900 de şcoli din ţară pot depune proiecte de Mediu, Educaţie-Cultură, Implicare în Comunitate în cadrul programului „Şcoala lui Andrei”. Zece dintre acestea vor fi finanţate cu câte 5.000 de euro pentru a fi implementate în comunităţile şcolilor câştigătoare. Şcoala lui Andrei 2012, competiţia care stimulează spiritul civic şi implicarea elevilor în viaţa comunităţilor, a fost lansat marţi, pe www.taraluiandrei.ro, secţiunea Şcoala, în acest an concursul fiind organizat în două etape. Prima ediţie ia forma unui concurs pe teme eco-civice şi este adresat elevilor şi profesorilor din peste 900 de şcoli generale din România, urmând ca a doua ediţie din toamnă să fie o provocare naţională. Din 2009, peste 18.000 de elevi au înscris peste 800 de proiecte pentru comunităţi în cadrul programului Şcoala lui Andrei, iar Petrom a sprijinit cu 114.000 euro finanţarea şcolilor şi implementarea proiectelor câştigătoare.