Forumul Carierei, la Universitatea din Craiova

0
19

În perioada 18–19 noiembrie 2025, Universitatea din Craiova organizează Forumul Carierei (FoCar). Evenimentul se va desfășura în holul central și în foaierul Aulei „Mihai I al României” ale instituției.

Forumul Carierei este conceput ca un spațiu de întâlnire între studenți, absolvenți, angajatori și autorități locale, având ca scop facilitarea dialogului și a colaborării pentru sprijinirea integrării tinerilor pe piața muncii. Evenimentul urmărește și să pregătească participanții pentru tendințele viitoare ale pieței muncii și să contribuie la dezvoltarea unei rețele de experți implicați în formarea viitorilor absolvenți.

Peste 50 de angajatori din diverse domenii își vor prezenta ofertele la standuri. Pe parcursul celor două zile, participanții vor putea descoperi oportunități de internship, joburi de vară, programe de formare și specializare, interacționând direct cu potențiali angajatori.

Evenimentul este finanțat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, prin Casa de Cultură a Studenților Craiova și este organizat în parteneriat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, AJOFM Dolj, Federația Patronatelor Întreprinderilor de la Mici la Mari Oltenia și Manpower.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *