Pase scurte / pase lungi: Mediocra ţâfnă a unui antrenor care promitea mult!

0
107

Mirel Rădoi s-a despărţit de Universitatea Craiova, pentru a doua oară, lăsându-ne pe mulţi, cum se spune, nedumeriţi. A făcut-o după eşecul cu UTA (1-2) pe Stadionul „Ion Oblemenco”, fără a fi fost apostrofat, fluierat de publicul din Bănie, care îl simpatiza şi credea în el. Între altele şi pentru că era oltean, cum am mai spus, din Mehedinţi, dar şi pentru că avusese unele rezultate promiţătoare, satisfăcând suporterii echipei. Ne legănam în iluzii. Maniera la care s-a despărţit de Craiova este însă una aiuritoare, oricum de neînţeles, ca să nu spun enigmatică. N-a dat explicaţii, nu şi-a confecţionat justificări plauzibile, până când, în miezul nopţii trecute, pe contul său de Instagram, atins de inspiraţie, a confecţionat un text, deloc încărcat de semnificaţii. „Filmul Ştiinţa Campioană trebuie să continue, chiar dacă personajul secundar a murit, pentru că actorul principal (jucători şi public) poate trece de orice obstacol”. A ales şi o melodie sugestivă pentru postarea sa, din repertoriul BUG Mafia… „Am zis ceva”. Să lăsăm gusturile muzicale, alese, ale lui Mirel Rădoi, care a abandonat Craiova, în buza iernii, într-un moment oricum delicat. De la o echipă de fotbal din Superliga, chiar şi la noi, nu se pleacă aşa. Intempestiv. Nimeni n-a mai făcut-o, la o asemenea manieră, adoptând o atitudine inflexibilă, puerilă chiar. Nu exclud, deloc, ca argumentele nedivulgate să fi condus la decizia luată. Ceva ce nu se poate spune, în spaţiul public. În caz contrar, mediocra lui ţâfnă nu îi aduce nici un avantaj. Fiindcă e numele mediocrităţii, numele concepţiei despre lumea din fotbal şi despre deşertăciunea iluziilor noastre. Şi ajunge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *