Război în Ucraina: Coaliţia celor dispuşi caută soluţii

0
90

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, se spune bun prieten al lui Donald Trump, a propus organizarea unei întâlniri între preşedinţii Rusiei şi SUA, la summit-ul G20 din Africa de Sud. Iniţiativa neaşteptată, venită din partea unui implacabil adversar european al Moscovei, a precedat o întâlnire în format închis a „Coaliţiei celor dispuşi” să sprijine Ucraina, care a avut loc la Madrid, pe 4 noiembrie a.c.. Situaţia pe linia frontului este critică pentru forţele armate ucrainene, finanţarea din partea UE, coroborată cu refuzul Washingtonului de a mai aloca fonduri, permit doar scenarii pesimiste. Administraţia Donald Trump a făcut apel la Kiev, nu la Moscova, să pună capăt conflictului, recunoscând aparent că situaţia se deteriorează. Prin urmare, Stubb a propus organizarea unei întâlniri între Vladimir Putin şi Donald Trump, la G20 în perioada 22-23 noiembrie a.c. la Johannesburg. Cum nici Putin şi nici Trump nu intenţionează să participe şi apoi există convenit acordul pentru un eventual summit ruso-american la Budapesta, pus în aşteptare, pentru care şi Moscova, în cele din urmă a anunţat reticenţa participării de dragul participării, propunerea pare inoportună. După cum notează El Mundo, două seturi de probleme au fost supuse discuţiei la Madrid: modalităţi de creştere a ajutorului militar către Kiev şi dezvoltarea unei abordări comune între aliaţii europeni în ceea ce priveşte garanţiile de securitate pentru Ucraina. Ucraina are nevoie din partea aliaţilor săi europeni a unui ajutor de cel puţin 61 miliarde dolari pentru a acoperi deficitul bugetar din 2026 şi 2027. Miza a crescut când UE nu a reuşit să obţină un acord politic, pe 23 octombrie a.c. pentru a continua o iniţiativă de împrumut pentru reparaţii, ceea ce înseamnă că soarta ajutorului de 140 miliarde euro nu va fi cunoscută până la următorul Consiliu European din decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *