Universitatea Craiova întâlneşte Rapid Viena, în etapa a treia a grupei din Conference League, joi, de la ora 22.00 (ora 21.00 în Austria), ora României, pe stadionul „Allianz” – „Weststadion” – numele pentru competiţiile europene, din capitala Austriei. Partida va fi arbitrată de o brigadă din Slovenia, la centru fiind Martin Matosa.
Fanii olteni îşi pot procura bilete la meciul cu formaţia austriacă de la magazinul oficial al clubului din Bănie, din Electroputere Mall, preţul fiind de 105 lei pentru un tichet.
Se anunţă a fi cea mai masivă deplasare a fanilor olteni într-un meci din cupele europene, întrecându-le pe cele de la Milano, Leipzig sau Gyor (pentru meciul cu Honved Budapesta), din ultimul deceniu. Astfel, în jur de 1.000 de suporteri ai Ştiinţei s-ar putea afla pe arena „Allianz” în sectoarele 6 şi 7 ale arenei, într-o zonă safe-standing. Suporterii olteni se vor deplasa cu avionul, dar şi cu maşinile personale, iar Peluza Nord Craiova organizează deplasarea la Viena cu autocarele, costul fiind de 500 de lei, sumă care reprezintă transportul şi cazarea.
Până acum, la meciurile din acest sezon din cupele europene, galeria Ştiinţei a fost compusă din aproximativ 250-300 de persoane. Fie că Ştiinţa a jucat pe arena „Asim Ferhatovic” din Sarajevo, pe stadionul „Anton Malatinsky” din Trnava, pe arena „Başakşehir Fatih Terim” din Istanbul sau pe stadionul „Arcelor Mittal” din Sosnowiec (unde s-a disputat meciul cu Rakow), echipa lui Mirel Rădoi a avut susţinere solidă din sectorul rezervat oaspeţilor.
După două etape din grupa de Conference League, Universitatea Craiova ocupă locul 28 în Conference League, cu un punct, după 0-2 în deplasare cu Rakow şi 1-1 acasă cu FC Noah, iar Rapid Viena este pe poziţia a 35-a, fără vreun punct, după 1-4 în deplasare cu Lech Poznan şi 0-3 pe teren propriu cu Fiorentina.
Programul Universităţii Craiova din grupa de Conference League: Rapid Viena – Universitatea Craiova, 6 noiembrie, ora 22.00, Universitatea Craiova – FSV Mainz, 27 noiembrie, ora 19.45, Universitatea Craiova – Sparta Praga, 11 decembrie, ora 19.45, AEK Atena – Universitatea Craiova, 18 decembrie, ora 22.00.
















