Protestul național al sindicaliștilor în București și primele ecouri din Dolj

0
283
Miercuri, 29.10.2025,  a avut loc, în Piața Victoriei din București, cel mai mare protest organizat de către marile confederații sindicale din România. USII (Uniunea Sindicatelor Independente din Învățământ) Dolj, ca parte a Confederației Sindicatelor Democratice din România(CSDR), a participa,t ca de fiecare dată la aceste proteste.
 Sindicaliștii au făcut  cunoscute nemulțumirile angajaților din învățământul preuniversitar doljean, afectați de masurile implementate în sistemul național de învățământ prin intermediul Legii nr.141/2025. “Am participat , împreună cu colegii mei, membri de sindicat ai USII Dolj, la cel mai mare protest împotriva măsurilor de austeritate care au fost impuse de Guvernul României angajaților din Educație. Suntem foarte nemulțumiți de ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, de la intratea în vigoare a Legii nr.141/2025 și până în prezent, prevederile existente bulversând buna funcționare a sistemului de învățământ și afectând într-o manieră clară veniturile colegilor noștri. Nu putem sta impasibili la ceea ce se întâmplă și vom continua aceste acțiuni și în perioada următoare  ”, a precizat prof. Bogdan Manea, președintele USII Dolj.