În perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2025, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova devine punctul de întâlnire al viitoarei elite medicale internaționale, odată cu desfășurarea, la Craiova, a International Medical Students’ Congress (CIMSC), un eveniment de referință dedicat educației, cercetării și schimbului științific studențesc.
Ceremonia oficială de deschidere a congresului va avea loc joi, 30 octombrie 2025, de la ora 17:00, în Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. Vor fi alături de studenți: prof. univ. dr. Dan Gheonea, rectorul UMF Craiova, prodecanii Facultății de Medicină conf. univ. dr. Oana Taisescu și conf. dr. Dan Nicolae Florescu, precum și președinții Societății Studenților Mediciniști Craiova începând cu 1990. Ediția din acest an reunește peste 600 de participanți, studenți, cadre universitare și profesioniști din domeniul medical din țară și din străinătate, implicați într-un program științific care cuprinde peste 75 de workshopuri medicale și chirurgicale. Printre temele de pregătire se numără atelierele dedicate tehnicilor chirurgicale de finețe, unde aceștia vor exersa precizia gesturilor operatorii, dar și intervențiile laparoscopice pediatrice, menite să dezvolte competențele în chirurgia minim invazivă. Congresul va oferi sesiuni aplicate de imagistică și ecografie clinică, în care participanții vor învăța să interpreteze imagini abdominale și să exploreze fluxul vascular cervicovertebral, consolidând legătura dintre teorie și practica medicală. Un alt nucleu tematic important va fi dedicat managementului bolilor cronice și inovațiilor terapeutice, prin ateliere care abordează noile tehnologii în îngrijirea pacientului cu diabet și strategiile moderne, multidisciplinare, de tratament al obezității, incluzând nutriția și procedurile endoscopice. De asemenea, participanții vor avea ocazia să se antreneze în intervenții avansate din diverse specialități, de la chirurgia toracică și urologie, până la oftalmologie, într-un cadru care îmbină precizia științifică, lucrul în echipă și experiența practică necesară formării medicilor de mâine. Congresul va găzdui, de asemenea, cinci conferințe susținute de speakeri internaționali din Serbia, Etiopia și Norvegia, care vor aborda teme actuale din medicina contemporană, oferind perspective globale și inspirație pentru viitorii medici. Prin diversitatea activităților și calitatea conținutului științific, Craiova International Medical Students’ Congress (CIMSC) continuă să fie unul dintre cele mai importante evenimente studențești medicale internaționale din România.

















