Maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, revine după 10 ani într-un recital la Craiova

0
490

Maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, pregăteşte un nou concert, intitulat „Rapsodia Primăverii”, pe care îl va prezenta în cadrul unui amplu turneu naţional, care vizează oraşele Bucureşti (Sala Palatului – 29 mai), Călăraşi, Slobozia, Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ ş.a. La Craiova, spectacolul va fi găzduit de sala mare a Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, luni, 28 mai, de la ora 19.00, instituţie pe a cărei scenă, de altfel, Gheorghe Zamfir a concertat ultima dată la Craiova. Se întâmpla în urmă cu zece ani, mai precis în iunie 2002, cu prilejul primei ediţii a Festivalului Naţional „Marin Chisăr” – „De la rapsod la interpret”. Biletele pentru spectacol s-au pus deja în vânzare la Agenţia TNC, la preţul de 85 de lei.

Cântece din folclor, lucrări din repertoriul internaţional, dar şi creaţii proprii

Timp de aproximativ două ore, naiul maestrului va răsuna pe scena Naţionalului craiovean, în acompaniamentul Orchestrei „Gheorghe Zamfir”. Deşi distribuţia iniţială anunţa participarea interpretului Franco Midiri, programul a fost înlocuit cu un tip de concert ce îi va permite artistului să traverseze diverse stiluri muzicale abordate pe parcursul anilor.

Astfel, admiratorii artistului se vor putea bucura de un repertoriu variat, ce va include atât cântece din folclor, lucrări din repertoriul internaţional, cât şi cele mai preţioase creaţii ale sale. „Ciobanaşul singuratic”, „Ciocârlia”, „Cântec de suflet”, „Doina de jale”, „El condor pasa”, „My heart will go on”, „Memory” sau „Einsamer Hirte” sunt doar o parte din melodiile pe care maestrul le va interpreta în cadrul spectacolului.

Invitat să susţină concerte de nenumăraţi şefi de state şi personalităţi

Născut la 6 aprilie 1941, la Găeşti, judeţul Dâmboviţa, Gheorghe Zamfir a urmat cursurile Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, absolvind la specializările Pedagogie (1966) şi Dirijorat pentru cor şi orchestră (1968). În perioada 1966-1969 a fost dirijor al Ansamblului Folcloric „Ciocârlia” din Bucureşti. În 1966 imprima primul său disc la Electrecord, cuprinzând compoziţii ale sale în cel mai autentic spirit popular, printre care şi faimoasele piese „Doina de jale” şi „Doina ca de la Vişina”. Între anii 1968-1970 a întreprins primele turnee în Germania de Vest, Elveţia, URSS, China, unde a obţinut un succes impresionant.

În 1970 înfiinţa propriul său Taraf concertistic, cu care a susţinut, în 1971, 45 de reprezentaţii la teatrul de la Gaîté – Montparnasse din Paris, folosind pentru prima oară cele patru naiuri (soprano, alto, tenor şi bas) create de el însuşi în 1968. Reprezentaţiile s-au bucurat de un succes fulminant. A concertat apoi peste tot în lume, elogiile fiind unanime, din Europa, America de Sud, Canada, şi SUA până în Australia, Japonia şi Africa de Sud. A fost invitat să susţină concerte, în diferite ocazii, de nenumăraţi şefi de state şi personalităţi, printre care împărăteasa Japoniei, preşedintele Columbiei şi Papa Ioan Paul al II-lea. Între 1988 şi 1990 a fost primit de trei ori la Vatican. De altfel, este primul muzician care a cântat în timpul Misei private a Papei Ioan Paul al II-lea.

În 1990, a revenit în ţară, însă a continuat seria de turnee în Franţa, Elveţia şi mai ales Turcia, unde a fost declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului al XX-lea. Dar şi în Canada, unde, în programul turneului a fost inclusă o premieră mondială: Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai şi quintet de coarde, în aranjamentul muzical al lui Lucian Moraru, cât şi piesele Ciocârlia, Lonely Shepherd etc. În perioada 2001-2005 a activat ca profesor asociat la Facultatea de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii de Muzică din Bucureşti, unde, prin eforturile sale, în anul 2001 s-a înfiinţat prima catedră de nai din lume. Apoi, a predat cursuri de nai la Universitatea „Valahia” din Târgovişte. În 2005 şi-a susţinut doctoratul cu teza „Naiul – geneză, evoluţie şi semnificaţie”, coordonată de profesorul universitar Gheorghe Oprea.

Are 120 de discuri de aur şi platină şi vânzări-record de peste 120 de milioane de albume

În decursul unei cariere muzicale de peste 50 de ani, Gheorghe Zamfir a creat peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic. Repertoriul său cuprinde compozitori de la perioada barocă şi clasică precum W.A. Mozart, J.S. Bach, Arcangelo Corelli, A. Vivaldi până la contemporani ca John Lennon, Paul McCartney, Billy Joel sau Elton John, iar unele dintre piesele sale au ajuns coloana sonoră a mai multor producţii cinematografice.

A stabilit chiar şi recorduri în ceea ce priveşte numărul de premii, distincţii şi medalii câştigate, printre care Medalia Vaticanului, Ordinul Meritul Cultural al Franţei, Titlul de Ofiţer al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului, Ordinul Comandorului în Columbia ş.a. Supranumit „Regele naiului”, Gheorghe Zamfir este deţinătorul a 120 de discuri de aur şi platină, are peste 200 de discuri înregistrate şi vânzări-record de peste 120 de milioane de albume. Este singurul artist european care a câştigat două discuri de aur în Statele Unite şi singurul artist român care a fost premiat cu un disc de aur în Ungaria.