
În cadrul activităţilor, polițiștii au folosit aparatele radar, alcooltest şi drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise. Astfel, polițiștii au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 25.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 10 conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, a fost oprit din a circula pe drumurile publice un autovehicul. Certificatul de înmatriculare al acestuia a fost retras până la remedierea problemelor constatate. “Noaptea trecută, ora 00.30, polițiști din cadrul Seciei nr.4 Poliție Rurală Coșoveni au depistat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Ghindeni, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 55, în comuna Rojiște. Întrucât prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .