Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

0
43

Ieri, polițiști din cadrul Secției 3 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani, din Craiova, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie și hărțuire.

Bărbatul este bănuit că în perioada 18-24 septembrie, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa şi ar fi urmărit în mod repetat o femeie de 39 de ani, din municipiul Craiova, apropiindu-se de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri. “În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive”,  precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *