Ambasada României în Republica Bulgaria a găzduit, sub patronajul Excelenței Sale Brândușa Predescu, ambasadorul României la Sofia, evenimentul aniversar dedicat marcării a 13 ani de existență a Camerei Bilaterale de Comerț Bulgaria – România (BCCBR).
„Parteneriatul româno-bulgar este, astăzi, mai solid ca oricând, iar cooperarea economică rămâne una dintre cele mai dinamice punți de legătură dintre țările noastre. Camera Bilaterală de Comerț Bulgaria – România a demonstrat, în cei 13 ani de existență, că poate fi un catalizator pentru investiții, idei și proiecte comune.” . Camera Bilaterală de Comerț Bulgaria – România are, în prezent, peste 70 de membri activi și organizează, anual, mai mult de 15 evenimente dedicate mediului de afaceri. Susținerea vine din partea a patru Birouri Locale: două în Bulgaria (Sofia și Silistra) și două în România (București și Craiova), fiecare cu echipe de experți, care facilitează proiecte și contacte directe între companii. Doru Dragomir, președinte al BCCBR, a declarat: „Această aniversare de 13 ani marchează nu doar o etapă, ci confirmă misiunea noastră de a construi punți reale între România și Bulgaria. Camera Bilaterală sprijină companiile să se cunoască, să colaboreze și să își dezvolte afacerile peste graniță, într-un climat de încredere și profesionalism. De la investiții și turism, până la industrii inovatoare, fiecare proiect susținut de Cameră a avut ca scop să aducă mai aproape comunitățile de pe cele două maluri ale Dunării. Suntem convinși că această rețea de parteneriate va continua să crească și să creeze valoare pentru economiile ambelor țări.”
Perspective de luat în seamă
Prezența României la Târgul Internațional de Turism de la Sofia vine după o absență de 20 de ani și reprezintă un moment de referință pentru promovarea imaginii României. Anca Ochianu, directorul Biroului Regional Sud-Vest Oltenia al BCCBR, a spus:
„Anul acesta am reușit să readucem România, după două decenii de absență, la Târgul Internațional de Turism de la Sofia, unde am promovat municipiile Craiova și Drobeta Turnu Severin, două centre cu potențial turistic și economic excepțional. După succesul acestui eveniment, dorim să facem un pas mai departe și să promovăm producătorii români de mâncare și băutură la cel mai mare târg dedicat domeniului, care va avea loc la Sofia în luna noiembrie.”Fondată în urmă cu 13 ani, BCCBR are ca misiune consolidarea relațiilor comerciale, atragerea de investiții și sprijinirea antreprenorilor români și bulgari în extinderea pe piețele vecine. Cu Birouri active în ambele țări, Camera rămâne un partener de încredere pentru companii și instituții interesate de dezvoltarea durabilă a cooperării româno-bulgare.