Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, astăzi, sunt posibile întreruperi în funcționarea serviciului de emitere a rovinietei și peajului prin SMS.
Potrivit companiei, vineri, 26 septembrie 2025, în intervalul orar 8:00 – 16:00, din cauza lucrărilor de upgradare a infrastructurii de comunicații cu operatorii de telefonie mobilă, emiterea rovinietelor și a peajelor prin SMS poate funcționa cu întreruperi de scurtă durată. CNAIR amintește că rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început a valabilității, iar peajul poate fi achitat până cel târziu la ora 24:00 a următoarei zile în care a fost efectuată trecerea.