Donald Trump va ataca astăzi în faţa membrilor ONU „organizaţiile globaliste care au subminat ordinea mondială” şi ţările care au ales să recunoască statul Palestina. Preşedintele american va susţine primul său discurs în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la revenirea la Casa Albă. Liderul republican va folosi ocazia pentru a explica viziunea sa simplă şi constructivă pentru o lume dreaptă, a declarat Karoline Leavitt. Va purta discuţii bilaterale la New York cu omologii săi din Turcia, Ucraina şi Argentina dar şi cu liderii unor ţări precum Qatar, Arabia Saudită, Indonezia, Pakistan, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania. Preşedintele SUA va vorbi şi despre decizia luată de mai multe ţări inclusiv Franţa de a recunoaşte Palestina, considerând asta o recompensă pentru Hamas, a mai spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe.