În ziua de 28 august, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile (GJMb) „Frații Buzești” Craiova vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la meciul de fotbal dintre echipele Universitatea Craiova – Istanbul Başakşehir, care se va disputa pe Stadionul “Ion Oblemenco” din municipiul Craiova, începând cu ora 20:30.
Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiții de siguranță a suporterilor la și de la stadion, precum și pe timpul desfășurării meciului, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive. “Pentru a preveni producerea unor incidente și a menține un climat de siguranță în municipiul Craiova, forțele de ordine vor fi prezente încă din preziua meciului în zonele publice intens frecventate de suporteri, dar și în apropierea unităților de cazare. Vom acționa preventiv pentru descurajarea comportamentelor provocatoare și pentru intervenția rapidă în cazul unor posibile tulburări ale ordinii și liniștii publice. Recomandăm suporterilor următoarele: să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele și să nu răspundă provocărilor; să evite deplasarea în grupuri mari în zonele aglomerate; să respecte indicațiile forțelor de ordine și legislația locală; să nu consume băuturi alcoolice în spații publice neamenajate sau în apropierea stadionului; să manifeste respect față de ceilalți participanți și comunitatea locală; să vină din timp la stadion începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerația la intrare; dacă sunt martoriiunor fapte antisociale, să solicite sprijinul forțelor de ordine din apropiere”, a precizat Bogdan Marin, purtător de cuvânt al GJMb Craiova..