Accident rutier la Rojişte: două persoane au fost rănite

0
97

Astăzi, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 55, în localitatea Rojiște. În urma acestuia, două persoane au fost rănite.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj, care au stabilit că un bărbat de 65 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, din direcția Craiova către Bechet, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de deplasare, fiind acroșat de o motocicletă condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Dobrești. “În urma evenimentului rutier, tânărul de 18 ani și o femeie de 36 de ani, din municipiul Craiova, pasageră în autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *