Ministerul Educației şi Cercetării a publicat astăzi, pe site-ul dedicat bacalaureat.edu.ro, rezultatele inițiale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele Examenului Național de Bacalaureat în sesiunea iulie – august 2025. Judeţul Dolj s-a clasat pe locul al doilea la nivel naţional, la rata de promovare, după afişarea rezultatelor iniţiale, înainte de contestaţii.
FOTO : arhivă
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
228 de candidaţi promovaţi
În județul Dolj, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 35,2 (promoția curentă și anterioară), procent ce situează județul Dolj pe locul al doilea la nivel național. “Au promovat 228 de candidați, dintr-un total de 648 prezenți. Astfel, trei unități școlare au promovabilitate 100%, 11 unități școlare – peste 50%, iar două unități școlare – 0% Reamintim că în această sesiune au fost înscriși 783 de candidați pentru a susține probele, iar doi candidați au fost eliminați pentru tentativă la fraudă. Sunt date care ne bucură, care dau dovadă de muncă, iar candidații, părinţii acestora şi cadrele didactice au colaborat foarte bine”, a precizat prof.dr. Daniel Alexandru Ion, inspector general al învăţământului doljean, preşedintele Comisiei Judeţene de Examen.
Cererile de contestații și de vizualizare a lucrărilor se depun/transmit la fiecare centru de examen, astfel: 18 august 2025 (14.00 – 17.00 – depunerea cererilor de vizualizare; 17.00 – 18.00 – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor); 19 – 20 august 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise descărcate din platforma de evaluare digitalizată și depunerea contestațiilor la unitatea de învățământ care a fost centru de examen (în intervalul orar 09:00 – 17:00, conform graficului afișat de fiecare centru de examen). Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate marți, 26 august. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.