Escalada militară dintre Iran şi Israel continuă, cu noi atacuri reciproce, soldate cu victime de-o parte şi de alta. Teheranul a anulat discuţiile nucleare (din Oman) pe care Washingtonul le considera ca fiind singura modalitate de a pune capăt bombardamentelor israeliene, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu a declarat, cu emfază, că atacurile Israelului de până acum sunt nimic în comparaţie cu ceea ce va urma pentru Iran. Ei bine, într-un context atât de neliniştitor, pe un ton destul de nepotrivit, preşedintele ucrainean Zelenski a cerut Washingtonului să schimbe „tonul” faţă de Moscova şi să înăsprească sancţiunile. Oricât de mulţi simpatizanţi ar avea preşedintele ucrainean în Congresul american, şi neîndoielnic are, o astfel de „somaţie” pare neobişnuită, la un asemenea nivel. „Să fim sinceri, a scris Zelenski pe X, asta nu-l va putea opri pe Vladimir Putin”. Sâmbătă, Vladimir Putin şi Donald Trump s-au întreţinut telefonic, într-o nouă discuţie de circa 50 de minute, potrivit consilierului prezidenţial Yuri Usakov, discuţia fiind ocazionată de felicitările pe care liderul rus le-a transmis, cu ocazia zilei de naştere a omologului său de la Casa Albă. Schimbarea de direcţie, în relaţia ruso-americană, prin raportare la administraţia Biden, este evidentă. Preşedintele rus l-a informat pe Donald Trump despre „implementarea acordurilor încheiate în timpul întâlnirii dintre delegaţia rusă şi cea ucrainiană la Istanbul pe 2 iunie a.c.”. Donald Trump, în stilul obişnuit, şi-a reiterat interesul pentru o rezolvare rapidă a conflictului ruso-ucrainean, deşi doleanţa sa rămâne un simplu deziderat. În acest moment poziţia lui Donald Trump în SUA este extrem de agitată. Perspectiva unui război prelungit în Orientul Mijlociu asociată intensificării ostilităţilor în Ucraina îi corodează credibilitatea şi îl vulnerabilizează până la iminenţa unui impeachment, sau demisie de bună-voie, oricum irelevant pentru Putin. Aşadar, putem presupune următoarea mutare pe tabla de şah: mediere în soluţionarea conflictului din Orientul Mijlociu, în schimbul încetării imediate a livărilor de arme, informaţii, comunicaţii spaţiale pentru Ucraina. Donald Trump se vede obligat să forţeze Kievul la acceparea condiţiilor cunoscute ale Rusiei pentru implementarea armistiţiului. SUA s-ar putea disocia chiar de aliaţii europeni în războiul prin intermediari din Ucraina, şi asta s-ar putea discuta la summit-ul G7 din Canada. Respingerea ofertei Rusiei duce mai departe la acţiuni simetrice şi asimetrice. Prin urmare putem admite că ultima discuţie telefonică a fost una de tatonare: pace în Ucraina în schimbul medierii Rusiei în rezolvarea conflictului cu Iranul, care nu a făcut nimic de dată recentă ce ar putea fi interpretat ca o ameninţare la adresa Israelului. Altminteri, pe lângă Ucraina (moştenire de la administraţia Biden) Donald Trump va avea şi un război de amploare în Orientul Mijlociu. Pe 2 iunie a.c. Zelenski numea membrii delegaţiei ruse prezenţi la Istanbul… idioţi. Veştile proaste pentru Kiev nu se opresc aici. O schiţă, de o pagină, a unei declaraţii comune, la viitorul summit NATO, omite aspiraţiile Ucrainei de aderare şi promisiunea de anul trecut a unui sprijin financiar de peste 40 miliarde dolari, relatează Bloomberg, după ce a analizat schiţa, citat de Kyiv Independent. Pentru prima dată, din 2022, nu va mai fi în centrul discuţiei reuniunii anuale a NATO, care va avea loc în perioada 24-25 iunie la Haga, admiterea Ucrainei. Documentul neobişnuit de scurt recunoaşte Rusia ca o ameninţare la adresa NATO, dar nu ca un agresor al Ucrainei. De asemenea, nu mai face nici o menţiune în privinţa Chinei. Reuniunea de anul trecut se încheiase cu o declaraţie conform căreia calea Ucrainei era ireversibilă. Anul acesta documentul se va concentra pe cheltuielile pentru apărare, deoarece preşedintele Donald Trump îndeamnă partenerii NATO să majoreze pragul de referinţă de la 2% la 5% din PIB. Versiunea finală a declaraţiei se poate modifica în continuare. Extinderea conflictului, în regiunea Golfului persic, zonă extrem de sensibilă şi complexă, poate avea consecinţe imense şi singura cale atât pentru Israel, cât şi pentru Iran, dar şi comunitatea internaţională este una bazată pe dialog şi diplomaţie pentru a se asigura pacea, stabilitatea, cooperarea. Israelul deţine controlul aerian, dar ideea de a doborî guvernul unei ţări cu o populaţie de 91 milioane de locuitori, precum Iranul şi o suprafaţă de trei ori mai mare decât… a Franţei, este greu de înfăptuit. Pentru Teheran, ofensiva israeliană a venit într-un moment nepotrivit. „Axa rezistenţei”, care constiuia prima linie defensivă, a fost slăbită, în urma decimării miliţiei şiite libaneze Hezbollah, căderea lui Bashar Al Assad, fidel regimului iranian ş.a.m.d.. Acordul din 2015 convenit, cu mare dificultate, a fost rupt de Donald Trump în primul mandat. Ameninţarea existenţială cu care se confruntă Israelul nu era una arabă, ci provenea din Iran, potrivit lui Netanyahu. A crede că, în asemenea circumstanţe, extrem de complicate, ajutorul occidental către Kiev va rămâne acelaşi, ca până acum cum îşi doreşte Volodimir Zelenski, este greu de presupus. Să aşteptăm totuşi întâlnirea sa cu Donald Trump la G7, din Canada, unde a fost invitat, de noul premier canadian, deşi războiul dintre Israel şi Iran a schimbat multe date ale problemei.
