Traficant de droguri, reţinut de poliţiştii doljeni, în colaborare cu procurorii DIICOT – ST Dolj

0
68

În ziua de 13 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial (ST) Craiova au dispus reținerea unui inculpat în vârstă de 48 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2025, acesta a procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină), o parte din acestea fiind indisponibilizată pe parcursul cercetărilor.

Poveste lungă

Un bărbat de 48 de ani din Craiova a fost reținut de procurorii D.I.I.C.O.T., după ce a fost suspectat de trafic de droguri de mare risc. Pe parcursul anului, acesta ar fi procurat, deținut și vândut cocaină, o parte din substanțe fiind descoperite în urma unei percheziții.

Anchetatorii susțin că, în cursul anului 2025, acesta ar fi procurat, deținut și vândut mai multe cantități de cocaină, unele dintre acestea fiind indisponibilizate în timpul cercetărilor. Ieri, 13 mai, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința acestuia, în municipiul Craiova, unde au fost descoperite și ridicate obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. Procurorii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. „Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.CO.T.– Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane de 48 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc. Din materialul probator administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină), o parte dintre acestea fiind indisponibilizate pe parcursul cercetărilor. În urma percheziției efectuate de către polițiști, la data de 13 mai 2025, la locuința persoanei cercetate, în municipiul Craiova, au fost descoperite și ridicate diferite obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. La data de 13 mai 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea acesteia, pentru 24 de ore. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile”, se precizează în comunicatul de presă emis de oficialităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *