Ieri, 13 mai, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Caraula, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Astfel, în dimineața zilei de 05 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de o tânără, de 27 de ani, din comuna Plenița, cu privire la faptul că, în noaptea de 04/05 mai a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința sa din municipiul Craiova, de unde ar fi sustras suma de 28.800 lei. “În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiști, a fost identificat un tânăr, de 27 de ani, din comuna Caraula, bănuit de comiterea faptei. Totodată, pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, fiind pus în executare cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj. În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj .