Azi, prima semifinală a Champions League: Arsenal – PSG

0
37

În seara aceasta, de la ora 22.00, arena “Emirates” din Londra găzduieşte turul primei semifinale a Champions League: Arsenal – PSG.

Arsenal şi-a asigurat deja prezenţa în finala Champions League la fotbal feminin şi sunt şanse ca duelul să se repete şi la băieţi. Ar fi şi o ocazie de revanşă, după ce “tunarii” au pierdut, în finala din 2006 contra Barcelonei, şansa de a câştiga în premieră cel mai important trofeu continental. Atunci, cu cu Arsene Wenger pe bancă, pe Stade de France, Arsenal a condus până în minutul 76 cu 1-0, gol Sol Campbell, pierzând apoi cu 2-1.

Mikel Arteta şi-a dus echipa spre titlul de vicecampioană în Premier League şi în semifinalele Champions League, deşi s-a cofruntat cu mari probleme de lot. Inclusiv azi, Partey are de ispășit o suspendare, în timp ce Gabriel Jesus, Tomiyasu, Havertz, Gabriel Magalhaes și Jorginho sunt accidentaţi

Parizienii au învins în acest sezon trei formații din Premier League: Manchester City, Liverpool și Aston Villa şi ţintesc a patra victimă: Arsenal.  Numai că palmaresul le este potrivnic: PSG n-a reușit niciodată să învingă Arsenal în Europa în cele cinci întâlniri directe, inclusiv în acest sezon „tunarii” impunându-se cu 2-0, în grupă, goluri: Havertz şi Saka.

Din Franța, numai Olympique Marseille a câştigat Liga Campionilor, iar PSG a fost aproape de trofeu a fost în sezonul de pandemie, 2019-2020, când a pierdut finala cu Bayern Munchen, scor 0-1. Campioană deja în Franţa, PSG a pregătit liniştită duelurile din Champions League şi nu are jucători indisponibili.

Echipe probabile:

Arsenal: Raya – Timber, Saliba, Kiwior, Lewis-Skelly – Odegaard, Rice, Merino – Saka, Trossard, Martinelli.

PSG: Donnarumma – Hakimi, Marquinhos, Pacho, Nuno Mendes – Fabian Ruiz, Vitinha, Neves – Barcola, Dembele, Kvaratskhelia.

Arbitru: Slavko Vincic (Slovenia).

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *