Colocviu Internaţional „De la Caragiale la Vişniec”

0
410

Universitatea din Craiova, în parteneriat cu Université de Bourgogne din Dijon, Franţa, desfăşoară, în perioada 2-5 mai 2012, Colocviul Internaţional „De la Caragiale la Vişniec”, prezidat de dramaturgul român Mihai Vişinec.

Anul 2012 a fost numit de către Ministerul Culturii din România Anul Caragiale, în luna iunie a acestui an împlinindu-se 100 de ani de când dramaturgul român s-a stins din viaţă. Celebrarea centenarului lui Cragiale oferă ocazia potrivită pentru a reflecta asupra rezistenţei culturale europene. Conceptul de „rezistent cultural” a fost împrumutat şi de Matei Vişniec, teatrul şi conştiinţa politică fiind unul dintre soclurile scriiturii teatrale româneşti a secolului.

Colocviul Internaţional Bilateral este rezultatul muncii comune a Centrului de cercetare în traducere şi terminologie şi a Centrului de cercetare ştiinţifică şi de creaţie artistică în Artele Spectacolului din cadrul Universităţii din Craiova, precum şi a Centrului Pluridisciplinar Texte şi Culturi de la  Universitatea Bourgogne din Franţa.

Evenimentul se va derula şi în 2013

Colocviul interdisciplinar reuneşte specialişti din domeniul literaturii române, franceze, literaturii comparate, comunicării sau studiilor teatrale, iar comunicările vor fi prezentate în limba română sau în limba franceză. Evenimentul care se desfăşoară la Craiova în zilele următoare reprezintă doar prima parte a acestui demers ştiinţific şi cultural iniţiat de instituţiile partenere. Cea de-a doua parte va avea loc la Dijon, în anul 2013 şi se va concentra asupra autorilor contemporani români de expresie franceză de după 1970.

Colocviul „De la Caragiale la Vişniec” este organizat cu sprijinul Institutului Francez din România şi al Agenţiei Universitare a Francofoniei- Biroul Europa Centrala şi Orientală, Bucureşti. Potrivit programului  astăzi, 4 mai la ora 11h 30Sala Al. Buia, Facultatea de Agronomie va avea loc o întâlnire cu regizorul Mircea Cornişteanu, iar de la ora 19.00 se va derula spectacolul Scaunele de de Eugène Ionesco, regia Bahadir Canioglu, Compania teatrală “Tetaron”, Metz, France.