Gigi Becali, scurt şi concis!

0
81

Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali, devenit parlamentar AUR, i-a spus „la revedere” lui George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, anunţând conducerea Camerei Deputaţilor, că va activa, pe viitor, ca deputat neafiliat. Pentru presă a anunţat, fără emfază, că „voi face campanie pentru Crin Antonescu”. Scurt şi concis. Părăsirea corabiei auriste de către Gigi Becali, în toiul unei campanii electorale învolburate, nu e deloc un detaliu banal, fiindcă disensiunile sale cu George Simion pe care îl consideră încă un fost bun prieten nu au luat sfârşit. Cum între liderul AUR şi Gigi Becali există un contract de împrumut, înregistrat la notar, George Simion are de returnat suma de 100.000 euro, transferată prin intermediul clubului de fotbal, din Capitală, reprezentat de preşedintele acestuia Valeriu Argăseală, care trebuie restituită până la data de 1 mai a.c.. Relaţiile între cei doi sunt însă mult mai complicate, dovadă că Gigi Becali a rămas rece la căinţa lui Simion, deşi i-ar fi spus „eu te iert, dar nu mai merg la drum cu tine, niciodată în viaţă”. George Simion înţelege că nu trebuie să-i irite pe Gigi Becali, pe mai departe, fiindcă acesta ar avea mai multe de spus, cu siguranţă. Dacă ar fi să ne luăm după Gigi Becali, George Simion l-a înjurat şi chiar a vrut să-l agreseze pe Mihai Neamţu –un intelectual autentic, fie că ne place sau nu- preşedintele Comisiei pentru cultură din Camera Deputaţilor. Un alt parlamentar AUR care a părăsit grupul este Robert Alecu, decizia acestuia invocând direcţia confuză aleasă de partid. Şi Robert Alecu îşi va continua mandatul ca independent, „cu conştiinţa împăcată că a ales onoarea în locul compromisului”. Europarlamentarul George Târziu, preşedinte al Consiliului naţional de conducere a AUR, nu mai are nici el bune relaţii cu George Simion, suspendat fiind din funcţie, după unele zvonuri. Unde e adevărul, în dezertările menţionate, este greu de spus. Nu e vorba de nici o virtute, de nici un păcat. Lumea politică este cum este, nu neapărat constant consecventă. Şi asta pentru… binele ţării. Dacă presupunem că lucrurile ar sta exact cum le califică dizidenţii menţionaţi, înseamnă că încărcat de vinovăţie rămâne George Simion, împotriva căruia se îndreaptă o campanie de acuzaţii în toată puterea cuvântului. Deocamdată păstrează tăcerea. În astfel de momente, când candidezi la cea mai înaltă demnitate în stat, esenţială este informaţia nu dispreţul. Lui George Simion, cu discursul său radical, la adresa politicilor europene, aşa cum este văzut de la distanţă, i se poate reproşa totuşi o anume aroganţă, şi un comportament destul de dezordonat. Un prag de reactivitate extrem de scăzut. După toate evidenţele are de furcă, şi încă serios, cu colaboratorii săi de până mai ieri. Alături de care a făcut mai multe campanii electorale. Stă încă bine plasat în sondaje şi e sigur că nu va cădea de pe streaşină după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Deocamdată, George Simion conduce, dincolo de etichetele care i se pun, considerând că e faultat spre a fi doborât în sondaje. A încercat, pe plan extern, o apropiere de Giorgia Meloni, premierul Italiei şi liderul Fratelli d’Italia, cu consecinţe deocamdată fragile. Comportamentul şi limbajul său nu sunt deloc seducătoare, dar ştie bine că toate greşelile de parcurs îi pot îngreuna aspiraţiile. Cu toate acestea, după cum se vede, perseverează în greşeli, unele impardonabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *