Analistul Marius Francisc, înlăturat de la “U” Craiova

0
122

Analistul Marius Francisc a de la Universitatea Craiova, tocmai după ce Mirel Rădoi a insinuat că strategia pregătită pentru meciul cu FCSB i-a fost deconspirată. Analistul pe care Mihai Rotaru i l-a „răpit” acum doi ani lui Gigi Becali, oferindu-i un salariu mai mare decât cel pe care-l avea la FCSB, a fost concediat de clubul din Bănie, alimentându-se astfel ideea că el ar fi fost „cârtiţa” din vestiarul Ştiinţei.  După prima înfrângere din al doilea mandat la Universiatatea Craiova, 0-1 pe Arena Naţională, cu FCSB, Mirel Rădoi s-a declarat surprins că adversarii au anticipat strategia pe care a pregătit-o în săptămâna premergătoare partidei şi şi-au luat măsuri chiar în zonele în care antrenorul oltean credea că poate să facă diferenţa în derby.

„Am început meciul greu, n-am reușit să ducem mingea unde ar fi trebuit. Au știut să blocheze spațiile alea. Am rămas surprins că în 35 de meciuri, 11 în Europa și 24 în campionat, n-au făcut-o. Am găsit zone libere în cele 35 de meciuri pe care le-au jucat în acest sezon dar, din păcate pentru noi, acum au acoperit acele zone. Circulația noastră a balonului a fost destul de lentă și probabil asta le-a dat timp să se organizeze. E mai bine că a venit acest eșec acum, ne știm limitele. Până la urmă, am jucat cu echipa care reprezintă România în Europa. Speram să mă fi înșelat sau să marcăm primii. Pe mine alte lucruri mă frământă. Noi am pregătit ceva, meritam și noi un gol, dar nu putem să spunem că meritam victoria, sub nicio formă. Ce s-a întâmplat e o lecție pentru mine și poate și pentru jucători” a declarat, printre altele, Mirel Rădoi, după derby-ul de pe Arena Naţională.

Totuşi, Marius Francisc a lămurit problema, spunând că a fost vorba de o reziliere amiabilă, după ce Mirel mai adusese un analist video, pe fiul său, iar Ionuţ Stancu este şi el în staff pe acelaşi post.

“Eu intrasem în ultimele luni de contract cu Craiova. Am tot avut discuții de prelungire începând din ianuarie. Am fost alături de toți antrenorii, totul a fost în regulă. Mirel avea 2 analiști, așa că am făcut un pas în spate. Lucrurile sunt simple, din punctul meu de vedere. Am zis s-o rupem după meciul cu FCSB. Mirel e super băiat. Nu mi-a zis nimic, niciodată în față. E un super caracter și cred că va avea rezultate foarte bune”, a spus Marius Francisc, la Digisport. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *