Premierul desemnat, Victor Ponta, şi-a prezentat ieri echipa

0
400

 

Luni urmează proba de foc: Parlamentul

Victor Ponta a anunţat, aseară, lista Guvernului său, care, în mare, este cea vehiculată în ultimele zile, cu mici modificări, apărute în urma negocierilor din week-end, dintre liberali şi social-democraţi. Cele 20 de propuneri de miniştri urmează să fie supuse votului politic al partidelor componente ale USL în cursul zilei de astăzi, iar luni, pe 7 mai, vor ajunge în Parlament. Acolo, dacă ar fi să ne luăm după ultimele declaraţii, are toate şansele să primească votul de investitură, din moment ce secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a lăsat să se înţeleagă, ieri, că e posibil ca inclusiv formaţiunea sa să voteze în favoarea propunerilor USL. Până atunci însă, cei propuşi să preia portofoliile Finanţelor şi Economiei se vor întâlni, astăzi, cu delegaţiile FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, pentru discuţii informale pe marginea scrisorii de intenţie. Referindu-se la ceea ce îşi propune ca premier, Victor Ponta a explicat că nu va putea face „minuni”, cum ar fi dublarea salariilor şi pensiilor, dar că reîntregirea salariilor bugetarilor este posibilă, chiar dacă presupune schimbarea ţintei de deficit.    

„Miercuri (n.r. – astăzi) dimineaţă avem reuniunea CExN – vor fi reuniuni şi la PNL şi PC – pentru a fi dezbătută şi, sper, susţinută această listă a noului Guvern”, a spus Ponta, potrivit Mediafax. Imediat după votul politic al organismelor statutare ale partidelor componente ale USL premierul desemnat va iniţia discuţii „cu toate celelate grupuri, mai puţin cu grupul PDL, care a anunţat că nu va susţine acest Guvern”, pentru a se asigura că are susţinerea necesară în Parlament. Unde Cabinetul Ponta este programat să ajungă luni, pe 7 martie, urmând ca prima şedinţă de Guvern să aibă loc în data de 8 mai, ocazie cu care va fi aprobată scrisoarea de intenţie către FMI.

Luni seară, Ponta declara că alegerea viitorilor miniştri s-a făcut luând în considerare experienţa profesională şi integritatea respectivelor persoane.

Ponta: Cămările „sunt pline de datorii”

Luni, la două zile de la desemnarea sa ca premier, de către preşedintele Traian Băsescu, Victor Ponta s-a şi întâlnit cu delegaţia FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene, declarând, la final, că „în maxim o lună de la învestire, Guvernul va prezenta un audit asupra realităţii situaţiei noastre. Nu suntem într-o situaţie atât de fericită. Am văzut semnale că «noi plecăm, dar vă lăsăm cămările pline». Ştiţi că sunt pline de datorii”. Totodată, acesta a menţionat că le-a propus reprezentanţilor instituţiilor internaţionale ca, începând de astăzi, să discute despre scrisoarea de intenţie, la nivel informal, cu miniştrii propuşi şi a dat asigurări că semnalul transmis acestora a fost de stabilitate şi de respectare a obligaţiilor asumate. „Mesajul principal a fost acela al stabilităţii. (…) Intenţia noastră e de a respecta obligaţiile Guvernului la nivel internaţional, în limitele aprobate ale bugetului actual, având priorităţi absolute ale noului Guvern care se pot amenaja în parametrii lui 2012”, a spus Ponta.

Reîntregirea salariilor bugetarilor, o prioritate pentru USL

Comentând declaraţiile ministrului de Finanţe din Cabinetul Ungureanu, Bogdan Drăgoi, care precizase că premisele revenirii salariilor bugetarilor la nivelul din 2010 există, acestea fiind create de Guvernul PDL, Ponta a declarat că „din cifrele existente în acest moment, sunt premise, într-adevăr. Dar asta presupune o schimbare a ţintei de deficit”. Ponta a dat chiar asigurări că problema reprezintă o prioritate pentru USL: „Reprezintă pentru noi o prioritate (n.r. – reîntregirea salariilor). Şi cam tot ce reprezintă pentru noi o prioritate eu cred că se va întâmpla până în noiembrie”.

„Minuni (..) nu se pot face”

Cu două zile înainte, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL Bistriţa-Năsăud, premierul desemnat atrăsese atenţia că, după ce USL va prelua guvernarea, „minuni într-adevăr nu se pot face”: „Am stat şi ne-am gândit împreună (n.r. – Ponta şi Crin Antonescu): minuni într-adevăr nu se pot face. Situaţia ţării şi a Europei este foarte dificilă. Nu, nu o să putem să dublăm toate pensiile şi salariile în şase luni, nu vom putea face mii de kilometri de autostradă în şase luni, nu o să putem să reparăm toate spitalele şi toate şcolile în şase luni. Nu se pot face aceste lucruri şi nici nu o să le promitem, fiindcă nu vreau să mai facem promisiuni de care nu ne putem ţine. Lumea s-a săturat de promisiuni şi de minciuni şi căderea de ieri (vineri – n.r.) a Guvernului este rezultatul direct al mult prea multor promisiuni şi minciuni de care oamenii s-au săturat”.

Nu vor fi schimbaţi prea mulţi prefecţi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a vorbit despre schimbările pe care Guvernul Ponta le va face. „Vrem schimbarea incompetenţilor şi a corupţilor sau a celor numiţi pe criterii politice. Dacă femeia de serviciu a fost numită pe criterii clientelare, o schimbăm. Nu va fi înlocuită cu o numire pe criterii politice, nu vor fi mai jos de nivelul de secretar de stat în jos”, a spus acesta la Antena 3. Întrebat dacă actualii prefecţi vor fi schimbaţi din funcţii, Antonescu a răspuns că „e foarte posibil să dăm afară prefecţi puşi de PDL, dar nu va urma împărţirea „tu iei 2 prefecţi, eu iau unul la Alba”. Victor Ponta nu va schimba prea mulţi prefecţi”. El a subliniat, totuşi, că primii care vor fi puşi în funcţii sunt cei 20 de prefecţi şi inspectori guvernamentali care şi-au câştigat în instanţă repunerea în funcţii.

Anastase, vizată pentru înlocuirea din funcţie

Liderul liberal nu a uitat-o pe preşedinta Camerei Deputaţilor, căreia USL îi cere de mult timp demisia, menţionând că USL are voinţa politică de a face acum această schimbare. Despre preşedintele Senatului, Vasile Blaga, Crin Antonescu a spus că nu sunt motive pentru un gest similar. „Avem voinţa politică, în special în ceea ce o priveşte pe doamna Anastase, este o veche discuţie, în Cameră, pentru că există şi motive. Despre Vasile Blaga, motive de comportament trebuie să fiu corect şi să spun că nu există”, a declarat Antonescu la Antena 3. Nu se ştie, însă, dacă înlocuirea Robertei Anastave va şi reuşi, liderul PNL recunoscând că, în condiţiile în care Uniunea are majoritate, în acest moment, la Senat, dar nu şi la Cameră, acest lucru este destul de dificil.

 

PD-L nu are interes să nu treacă Guvernul Ponta

Secretarul general al PD-L, Ioan Oltean, a declarat, ieri, că Guvernul Ponta va primi votul de învestitură din partea Parlamentului, PD-L neavând nici un interes ca Executivul să nu treacă, ci dimpotrivă, doreşte să treacă şi să guverneze. Întrebat, la depunerea candidaturilor PD-L pentru Primăria şi Consiliul Local Bistriţa, dacă trece Guvernul Ponta, Oltean a răspuns: „Da, sigur că da, nu este nici un interes. Noi, PDL, nu avem nici un interes să nu treacă Guvernul Ponta. Dimpotrivă, dorim să treacă şi să guverneze România. O să vedem care este programul de guvernare, nu mă pot exprima aprioric dacă o să votăm, care este garnitura de miniştri care vor încerca să guverneze şi, în funcţie de aceste două elemente, PD-L va decide dacă va vota acest Guvern”.

Câteva lucruri pe care USL le va face din prima zi

Victor Ponta ne asigură că, în pofida perioadei scurte până la alegerile generale, se pot face anumite lucruri încă din prima zi de guvernare USL: „Putem, din prima zi, să respectăm legile acestei ţări. Putem, din prima zi, să ne cerem noi iertare, deşi nu noi am greşit, faţă de cei mai amărâţi oameni din această ţară, pensionarii, cărora statul le-a furat. Putem, din prima zi, să spunem primarilor buni că nu trebuie să stea doi ani ca să-i semneze ministrul Dezvoltării Regionale utilizarea unor fonduri europene pentru binele comunităţii. (…) Din prima zi pot să spun că ce mie nu îmi place nu o să-i fac nici altuia. Nu mi-a plăcut şi nu a fost corect ca banii noştri, ai tuturor, din bugetul României, din fondul de rezervă al primului ministru, să se ducă numai la preşedinţii, la primarii şi la afacerile PD-L. Nu! Banii României trebuie folosiţi pentru toţi cetăţenii României, pentru toate consiliile judeţene, pentru toţi primarii acestei ţări, indiferent dacă sunt de la USL sau de la alt partid, atât timp cât au votul comunităţilor”.