Trei profesori doljeni, premiați la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

0
444
Teach for Romania organizează, anual, Gala „Profesorul Anului din mediul rural” – unicul eveniment care evidențiază și celebrează eforturile și rezultatele oamenilor excepționali care lucrează în învățământul din mediul rural. Trei cadre didactice doljene – din Malu Mare, Giurgița și Amărăștii de Jos – au fost premiate la categoriile Dezvoltarea literației, Dezvoltarea ledership-ului la elevi și Prevenirea abandonului școlar.
Anul acesta, la cele șapte categorii ale evenimentului au fost 343 nominalizări, 21 de cadre didactice, educatori și consilieri școlari ajungând în finala care s-a desfășurat pe 24 februarie, la Opera Braşov. Acestea au demonstrat că pot face diferența în comunitățile lor, inspirând și susținând copiii să își urmeze visurile.
Nominalizările au fost făcute de elevi, părinți, alte cadre didactice, directori, inspectori școlari, reprezentanți ai entităților cu activitate în domeniul educațional (ONG-uri, media, instituții publice etc.).
Județul Dolj a fost reprezentat de trei cadre didactice, care au fost premiate la tot atâtea categorii: Anca Irina Neda, director la Școala Gimnazială Malu Mare – categoria Dezvoltarea literațieiCosmin Drăghici, învățător la Școala Gimnazială Giurgița – categoria Dezvoltarea ledership-ului la eleviClaudia Ghiorghiță, director la Liceul Teoretic Amărăștii de Jos – categoria Prevenirea abandonului școlar.
“Felicitări și mult succes în continuare tuturor cadrelor didactice din mediul rural, care se dedică educației și fac ca fiecare zi de școală să conteze pentru elevi și pentru comunitate, care formează nu doar minți, ci și suflete!”, a declarat prof. Mihaela Ghinea, inspector școlar la Inspectoratul Școlar Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *