Cum să citim Codul Genetic: o călătorie în genetică şi boli rare, organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

0
56

În perioada 11-14 februarie 2025, Societatea Studenților Mediciniști din Craiova și Laboratorul de Genomică Umană (LGU – UMFCV), cu sprijinul UMF Craiova, Cercului studențesc de biologie celulară și moleculară și al Asociației Oamenilor Mici, organizează a doua ediție a proiectului „Cum să citim Codul Genetic: o călătorie în genetică și boli rare”. Această inițiativă a fost lansată anul trecut în memoria prof. univ. Mihai Ioana, un reper în domeniul geneticii medicale din România, ale cărui contribuții au avut un impact semnificativ asupra cercetării genomice și educației privind bolile rare.

Evenimentul este organizat în luna februarie, luna în care se celebrează Ziua Internațională a Bolilor Rare. Acest eveniment își propune să continue campania de conștientizare a societății asupra importanței diagnosticării precoce, a cercetării avansate și a sprijinului comunitar pentru persoanele afectate de afecțiuni genetice rare. Activitățile au debutat astăzi, 11 februarie, când studenții UMF Craiova au mers în licee, făcând prezentări educaționale, la Colegiul Național „Carol I”, la Colegiul Național „Elena Cuza” și la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan”.

Fiecare voce contează: de ce vorbim despre bolile rare

În parteneriat cu Liceul de Arte „Marin Sorescu”, va fi vernisată o expoziție de lucrări plastice ale elevilor care au transpus în imagini trăirile și emoțiile unui pacient cu boli rare. Această expoziție își propune să ofere o perspectivă artistică asupra impactului pe care aceste afecțiuni îl au asupra vieții de zi cu zi, invitând publicul să reflecteze asupra importanței empatiei și sprijinului pentru comunitatea pacienților. Vernisajul va avea loc pe 14 februarie, la Aula Magna, de la ora 12:00. Tot pe 14 februarie, în Aula Magna, de la ora 13:00, va avea loc Conferință națională „Fiecare voce contează: de ce vorbim despre bolile rare”, invitat special: Dorica Dan – Alianța Națională de Boli Rare România, Centrul NoRo, APWR Zalău. Iar de la ora 15:00, Laboratorul de Genomică Umană își deschide porțile pentru elevi, oferindu-le ocazia de a descoperi îndeaproape activitățile de cercetare în genomica moleculară. Această experiență interactivă le va permite să exploreze aplicațiile medicinei genomice și să înțeleagă importanța cercetării în diagnosticarea afecțiunilor genetice rare. “Vă invităm să ne fiți alături în această călătorie educațională și să deveniți parte din efortul de a transforma provocările bolilor rare și ale medicinei genomice în oportunități pentru un viitor mai bun!”, precizează reprezentanţii UMF Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *