Aidoma unui fotbalist, scuzată fie comparaţia, care cocheta deja cu retragerea, chemat „să pună osul” la salvarea echipei, cu care şi-a identificat cariera sportivă, Crin Antonescu, politician cu relief la un moment dat, a fost convocat în regim de urgenţă, de coaliţia de guvernare, pentru a o reprezenta la alegerile prezidenţiale din 4 şi 18 mai a.c.. După toate cele întâmplate. Omul nu îşi arogă statutul îndelung lustruit de „salvatore della patria”, înţelegând pe deplin raţiunile unui asemenea demers, aproape disperat, a cărui consecinţă nu este alta decât aceea că reprezintă investiţia de încredere a unor partide pro-europene, cum se identifică, ajunse în impas. Riscăm să devenim ultima oaie beată a lumii civilizate. Că se mai mormăie în batistă şi nu numai, într-un cotlon sau altul, este adevărat, dar căutarea „unei fete mari, şi deşteaptă şi frumoasă şi cu ceva avere”, cum se spune în popor, n-a dat alte rezultate. Luat „pe sus”, lui Crin Antonescu nu i s-a spus altceva, decât ceea ce intuia, că trebuie să câştige alegerile prezidenţiale. Marţi seara, invitat în platoul emisiunii Sinteza Zilei, la Antena 3 CNN, candidatul coaliţiei „a dat bine”, poftim rezonabil, pentru cei care se îndoiesc, în sensul că a demonstrat elocinţă, bună judecată a lucrurilor, deplină înţelegere a contextului în care ne aflăm, oricum o viziune europeană. Semn că e bine când zăboveşti o vreme la Bruxelles. A răspuns îngrijit, cu tact, la un noian de întrebări, deloc prost construite, unele cu grad de dificultate, ca să nu le numesc capcană, dar şi cu prudenţă, simţind apropierea de orice „linie roşie”. „Voi lucra cu aceste partide şi voi fi un partener loial”, a spus Crin Antonescu, enumerând câteva direcţii, ca de pildă opţiunea pro-vestică a ţării, răspunsul activ de actor, ca membru UE şi NATO, chiar la parteneriatul strategic cu SUA, la mari decizii, dar şi nevoia de identitate, personalitate şi autoritate. S-a vorbit şi de patriotism, într-o accepţiune, realmente acceptată unanim. Crin Antonescu a venit cum se spune cu lecţiile făcute. Impresia generală a fost una pozitivă, prin faptul că a răspuns cu răbdare, bună stăpânire, dar şi o îngrijită exprimare, la întrebările puse. Problema României, în viziunea domniei sale, în momentul de faţă, este lipsa unor lideri politici suficient de puternici. Şi asta se resimte la partidele tradiţionale. Din noianul de probleme mari, două i se par urgente: politica externă şi refacerea unităţii, la nivelul tuturor grupurilor sociale, din ţară. Înţelegând dramatismul momentului, aşa l-a numit, a promis inducerea unui nou spirit, atitudini, conchizând că este o criză, şi nu trebuie să mai căutăm alte cuvinte. Şi este o criză pentru că decizia anulării alegerilor a produs o traumă. Crin Antonescu ştie că are de convins, nu puţini alegători, îndeosebi pe cei din generaţia tânără, de viziunea sa privind proiectul „de preşedinte al ţării”. Ceea ce nu e deloc uşor. O doamnă isteţă foc, cu acces la metaforă, a scris pe pagina sa de Facebook că „floarea de crin arată frumos, dar are proprietăţi nocive şi dacă o ţii în casă, trebuie să stai cu fereastra deschisă, pentru că emanaţia polenului poate provoca dureri de cap şi o stare de somnolenţă”. Şi nu mai e timp de moţăială. Dar, la îndemână, ne rămâne zgomotul, retorsiunea, gesticulaţia. Nu mai avem o opoziţie, ci mai multe, care mai de care mai bătăioasă şi mai marginală. Într-un asemenea peisaj, căutat cu lumânarea a fost… Crin Antonescu, considerat capabil de recuperare, recalibrare şi rezilienţă a naţiei. Cei care îi vor căuta defectele, vor avea ce găsi –dar atenţie şi cei fără defecte sunt uneori periculoşi-, dar şi cei care îi vor releva calităţile, vor avea ce spune, chiar cu satisfacţie.
