Vladimir Putin l-a felicitat, în timpul unei reuniuni a Consiliului de securitate şi apărare al Rusiei, pe Donald Trump, transmiţându-i cele mai bune urări, cu câteva ore înainte de învestire, menţionând totodată că Moscova este deschisă la dialogul cu SUA. La rândul său, Kievul l-a îndemnat pe Donald Trump să ajute la încheierea războiului în condiţii echitabile, urmărind doar pacea, dacă există vreun rezultat favorabil pentru Ucraina. Consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump, Mike Waltz, a subliniat încă de duminică doar câteva dintre gândurile noii administraţii despre Ucraina, care sintetizate sună astfel: numărul unu, pe cine aducem la masă, numărul doi, cum îi aducem la masă şi apoi numărul trei, care este cadrul unei înţelegeri. Investigat, în primul său mandat, pentru potenţiale legături cu Rusia, Donald Trump a avut o întâlnire cu mize mari, cu Vladimir Putin, parcă la Helsinki, după care s-a văzut criticat pentru că l-a apărat pe liderul de la Kremlin, în legătură cu ingerinţa acestuia în alegerile americane din 2016. A fost mare tevatură pe această chestiune, finalmente rămasă fără nici un rezultat concret. Luni, preşedintele american a revenit asupra chestiunii războiului, afirmând în faţa ziariştilor că „liderul de la Kremlin are deja mari probleme(…) şi trebuie să facă o înţelegere, fiindcă va distruge Rusia fără un acord”. „M-am înţeles grozav cu Putin, sper să facă o înţelegere (…). Avem cifre care atestă că un milion de soldaţi ruşi au fost ucişi şi aproximativ 700.000 de militari ucraineni”. Ucraina negase anterior cifrele lui Donald Trump, susţinând că a pierdut doar… 43.000 de soldaţi ucişi şi are peste 370.000 de răniţi. Evident, că Donald Trump ştie că promisiunile din campania electorală sunt una şi ceea ce se poate întâmpla ulterior, cu totul altceva. Şi nu e deloc simplu ca războiul din Ucraina să se încheie în doi timpi şi trei mişcări şi de acest lucru e de acum convins. În cursul zilei de ieri, Vladimir Putin şi Xi Jimping s-au întreţinut video pe chestiuni de politică externă, o mai bună coordonare la ONU, G20, APEC, pentru o nouă ordine mondială multipolară mai echitabilă, securitate indivizibilă în spaţiul euro-asiatic şi întreaga lume. Evident că, în comunicatele de presă, n-avea cum să figureze tot ceea ce au discutat. Pe teatrul de operaţiuni din Kursk, ruşii avansează, recuperează din teritoriul ocupat vremelnic de ucraineni şi Kremlinul se autosugestionează, într-un fel, că rezultatul conflictului se va decide pe câmpul de luptă. Oricum, ruşii ronţăie din teritoriul ucrainean în fiecare zi. Donald Trump va încerca mai degrabă să lase totul pe seama europenilor în privinţa ajutorului pentru Kiev. Mai ales că premierul britanic Keir Starmer şi Volodimir Zelenski au semnat un acord de parteneriat care leagă ţările lor în următorii 100 de ani, în materie de securitate. Intenţiile anunţate de Donald Trump, departe de a fi împărtăşite de toate elitele din SUA, s-ar putea schimba, deşi, spre deosebire de Joe Biden, nu vorbeşte la fel de des despre viitorul Ucrainei. Pentru administraţia Biden, Ucraina a fost o prioritate, care nu mai este acum pentru Donald Trump, mult mai preocupat de China, Groenlanda, Panama, Golful Mexic şi chiar… Canada.