Festivalul Internaţional „Shakespeare” continuă la Craiova – „Romeo şi Julieta”, în viziunea regizorului lituanian Oskaras Korsunovas

0
447

După două reprezentaţii magnifice ale Berliner Ensemble, din Berlin (Germania), cu „Sonetele lui Shakespeare”, în regia lui Robert Wilson, şi alta a Companiei de Teatru Yohangza, din Seul (Coreea de Sud), cu „Visul unei nopţi de vară”, Festivalul Internaţional „Shakespeare” oferă şansa întâlnirii cu „Romeo şi Julieta” – spectacol al Teatrului Municipal din Vilnius (Lituania), care va fi prezentat astă-seară, de la ora 20.30, pe scena TNC.

«Această piesă a lui Shakespeare este de obicei înţeleasă ca o celebrare a dragostei romantice. Ea este, de fapt, un exemplu de dramă socială. În circumstanţe dramatice, o iubire obişnuită e învestită cu o forţă dramatică de cel mai înalt rang. Ceea ce mă interesează cel mai mult în această tragedie este modul în care dragostea poate să iasă în faţă şi să înflorească într-o atmosferă de ură sau război, ca în Verona», spune regizorul Oskaras Korsunovas.

Pe 1 mai, spectacolul „Romeo şi Julieta” va fi prezentat şi în cadrul Festivalului „Shakespeare” de la Bucureşti, în Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului „Bulandra”. Pentru reprezentaţia de astă-seară, de la Craiova, găsiţi bilete la Agenţia Teatrului Naţional (tel. 0251.413.677), la preţurile de 30, 40 şi 50 de lei. Spectacolul durează 3 ore şi jumătate (cu pauză).

Un alt regizor lituanian, Eimuntas Nekrosius, va primi mâine-seară Premiul Internaţional „Shakespeare”

Oskaras Korsunovas s-a născut la Vilnius, în 1969. Avea 20 de ani când a montat primul spectacol la Teatrul Naţional Lituanian. În anii ’90, după căderea comunismului, în Lituania, unde teatrul era, ca şi în România, instituţionalizat, au apărut două companii independente: „Meno Fortas”, înfiinţată de Eimuntas Nekrosius, şi OKT a lui Oskaras Korsunovas. Chiar dacă Nekrosius şi Korsunovas aparţin unor generaţii şi şcoli de estetică diferite, ei reuşesc să câştige premii naţionale şi internaţionale, fiind consideraţi regizorii reprezentativi ai teatrului lituanian.

De altfel, în cadrul Festivalului „Shakespeare” de la Craiova, regizorului Eimuntas Nekrosius îi va fi acordat Premiul Internaţional „Shakespeare”, festivitatea urmând să aibă loc mâine, 27 aprilie, în jurul orei 22.30, adică imediat după spectacolul „O furtună”, prezentat de trupa TNC, în regia lui Silviu Purcărete.

Oskaras Korsunovas – un regizor de succes internaţional, considerat revoluţionar în istoria teatrului lituanian

După obţinerea diplomei de regizor de teatru la Academia de Arte, Oskaras Korsunovas a pus în scenă peste 20 de spectacole, mai întâi la Academic Drama Theatre of Lithuania şi apoi la Oskaras Korsunovas Theatre (OKT), pe care l-a înfiinţat în 1999. Şi-a câştigat notorietatea în Lituania şi în străinătate cu primele producţii (între 1990 şi 1994), pornind de la texte după Daniil Harms şi Aleksandr Vvedensky, autori ruşi de avangardă ai secolului al XX-lea. Korsunovas a creat atunci o trilogie: „There to Be Here”, „The Old Woman” şi „Hello Sonia New Year”. Pentru „There to Be Here” a primit premiul cel mare al Festivalului de la Edinburgh din 1990.

Regizorul este considerat revoluţionar în istoria teatrului lituanian. Piesele sale sunt montate într-un stil propriu inspirat din realitatea contemporană, în care sunt prezente adesea haosul şi paradoxul, absurdul sau fragmentarea.

Oskaras Korsunovas

În 2002, a câştigat Premiul Lituanian pentru Artă şi Cultură Naţională şi European New Reality Prize pentru promovarea artiştilor tineri – actori, dramaturgi, scenografi şi regizori. Multe spectacole ale lui Korsunovas, care demonstrează noua realitate teatrală, sunt prezente pe scene ale festivalurilor din Franţa, Germania şi ţările scandinave, precum şi în Asia şi America. La celebrul Festival de la Avignon, OKT a participat de patru ori.

După texte clasice sau contemporane, spectacolele lui Korsunovas sunt astfel puse în scenă încât par a relaţiona: „Fireface” de Mayenburg, „Romeo şi Julieta” sau „Visul unei nopţi de vară” de Shakespeare, „Crave” al lui Kane, „Shopping and Fucking” de Ravenhill sau „Oedip rege” de Sofocle. „Maestrul şi Margareta” este considerat în acest moment cel mai valoros spectacol al lui Oskaras Korsunovas. Cel mai mare proiect al OKT, organizat împreună cu municipalitatea din Vilnius, este Festivalul Internaţional „Sirenos”.

Shakespeareologi de renume la Craiova: Stanley Wells, Paul Edmondson şi Michael Dobson

Programul Festivalului „Shakespeare” de la Craiova mai cuprinde spectacolul „Seducţia puterii – Richard III”, realizat cu concursul Filarmonicii „Oltenia”, în regia lui Bogdan Cristian Drăgan (mâine-seară, ora 18.00, Filarmonica „Oltenia”), spectacolul de marionete „Play Shakespeare”, prezentat de Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” din Bucureşti, în regia lui Cristian Pepino (sâmbătă, 28 aprilie, ora 19.00, în Portul Cultural Cetate), spectacolul „Regele Lear” prezentat de Compania „Scene en vie” din Grenoble, Franţa, în regia lui Benoit Kopniaeff (duminică, 29 aprilie, ora 20.00, TNC), spectacolul „Macbeth” al Teatrului Naţional din Bucureşti, în regia lui Radu Penciulescu (luni, 30 aprilie, ora 20.00, TNC). Se adaugă expoziţii, lansări de cărţi, ateliere de teatrologie, proiecţii de filme, spectacole-studiu şi de teatru-dans etc.

Pe parcursul zilelor de luni, 30 aprilie, şi marţi, 1 mai, de la ora 10.30, la Casa Universitarilor se va desfăşura Conferinţa Internaţională „Shakespeare”, organizată în colaborare cu Asociaţia Europeană de Cercetare „Shakespeare”, care va reuni la Craiova shakespeareologi de renume, precum Stanley Wells, Paul Edmondson şi Michael Dobson.

***

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Shakespeare” se desfăşoară la Craiova în perioada 23 aprilie – 1 mai şi îl are preşedinte de onoare pe maestrul Radu Beligan, director fondator fiind actorul Emil Boroghină. Organizatori ai evenimentului sunt Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Fundaţia „Shakespeare”, Centrul de Proiecte Culturale ARCUB Bucureşti şi Institutul Cultural Român. De asemenea, festivalul se bucură de sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăriei şi Consiliului Municipal Craiova, Consiliului Judeţean Dolj, Primăriei şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, UNITER şi ICR şi al unui grup de sponsori.

 Programul zilei de azi:

  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – foaier. Ora 9.00: Atelier de teatrologie. Ora 10.30: lansarea volumelor „Shakespeare – Opere III, IV” (Editura „Paralela 45”) – ediţie coordonată şi îngrijită de George Volceanov. Participă: George Volceanov, Violeta Popa. Prezintă: Călin Vlasie, Nicoleta Cinpoes.
  • Teatrul Liric „Elena Teodorini”, ora 12.00: „Richard III” – spectacol prezentat de elevii Colegiului Naţional „Traian” din Drobeta-Turnu Severin, în ciclul „Educaţia prin Shakespeare în şcoli”. Regia: Toma Enache. Coordonator: Claudiu Bleonţ. Ora 13.00: „Cum vă place” – studiu de spectacol prezentat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti – Arta Actorului, studenţi Master – anul I. Coordonator: Liviu Lucaci.
  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Sala studio, ora 18.00: „Romeo şi Julieta” – spectacol de teatru-dans prezentat de „Studio M” din Sf. Gheorghe. Coregrafia: Peter Uray.
  • Teatrul Naţional „Marin Sorescu” – Sala mare, ora 20.30: „Romeo şi Julieta” – spectacol prezentat de Teatrul Municipal din Vilnius (Lituania). Regia: Oskaras Korsunovas.