Lucruri mai greu de înţeles!

0
92

Partizanii lui Călin Georgescu au aşteptat, ieri, în frig, ore în şir, în faţa ICCJ, deznodământul la anularea turului doi al alegerilor prezidenţiale, supravegheaţi de forţele de ordine. Până nu demult, am crezut că anumite lucruri, nu multe, îmi sunt clare ca lumina zilei şi ele pot fi tezaurizate ca atare. Eram convins că ştiu ceva, pe care mă bazez în orice raţionament. De la o vreme nu mai sunt sigur de nimic. Mă străduiesc, încerc să oblojesc, să conserv o fărâmă de speranţă, dar sincer vorbind mare lucru, când e vorba de politica autohtonă, nu mai înţeleg. Sunt, şi poate nu singurul, părăsit de certitudini. Mă şi minunez când în jurul meu văd oameni siguri de opinia lor, unii bine plasaţi în ierarhia socială, fără dubii, fără ezitări sau crize de insecuritate lăuntrică. Oameni cu gândire compactă, fericiţi de-a dreptul, de certitudinile lor. Este de-a dreptul straniu să suferi, ieşind în stradă, să te dai viteaz în confruntarea cu forţele de ordine, pentru… Călin Georgescu, candidatul anti-sistem, altminteri pentru mulţi necunoscut, cu un trecut neclar, care a acces în turul doi al unor alegeri prezidenţiale, prin bizara susţinere TikTok, alegeri anulate de CCR, din motivele cunoscute. Să punem la îndoială decizia invocată, nu prea putem, deşi am văzut că se încearcă. Riscul de a bascula totul în haos nu poate fi neglijat. „Ţopăie” pe margine, cum ar spune Klaus Iohannis, şi Elena Lasconi, primăriţa Muscelului Câmpulung, care în orice apariţie stârneşte compătimire prin ceea ce spune. Când fostul premier Viorica Dăncilă, care o scosese rezonabil la capăt cu preşedinţia rotativă a Consiliului UE, avusese un mandat de europarlamentar, ştia pe unde se intră în Parlamentul European, făcuse câteva vizite bune peste hotare, a candidat la alegerile prezidenţiale cu Klaus Iohannis în 2019, a fost umilită de-a dreptul, în presă, pe motivul că, poate fiind emotivă, vorbea inexpresiv, uneori chiar sărăcăcios limba română. Şi a mai stâlcit, nefericit, unele cuvinte. Dar Klaus Iohannis o vorbea bine, avea stil, excela în comunicare, aşa cum am văzut? Viorica Dăncilă terminase o facultate, unică în ţară (Petrol şi gaze, de la Ploieşti) de o maximă dificultate, profesase în meserie grea, avea habar de multe lucruri, astăzi la mare preţ. Prin comparaţie, doamna Lasconi ne-a înduioşat cu studiile sale, în faţa cărora am păstrat tăcerea, făcute pe la o facultate privată din Deva, dar asta nu mai contează. Domnia sa aşa cum a declarat, cu o candidă insignifianţă sau impură suficienţă, o nonşalanţă de guru infailibil, se pregătea să discute… cu Putin. Şi i s-a răpit speranţa. Dar tăcere totală. Deşi expresia „a muri de râs” putea fi auzită mai des. Pesemne, mai nou, cu cât ai mai puţină substanţă, cu atât eşti mai isteţ şi în consecinţă mai vizibil. În fine, spectacolul vieţii zilnice provoacă o sumedenie de crampe vizuale al căror inventar siderează totalmente. Mai nou, alt episod picant: se pregăteşte să intre în joc Victor Ponta, reevaluat de liderul social-democrat Marcel Ciolacu, ajuns parlamentar, pe listele PSD, însă un anunţ în acest sens… depinde de existenţa unui proiect solid şi credibil. Marcel Ciolacu a fost cel puţin tranşant de această dată: în cazul că se va hotărî să candideze, el va fi exclus din partid. De Victor Ponta e vorba. Alunecarea patetică a acestuia în postura descrisă e ceva „ucigător de absurd”, fiindcă nu poţi lua în serios aşa ceva. Deşi la noi, cum spunea cineva, se întâmplă adesea lucruri care sunt, simultan, hilare şi sinucigaşe. Un melanj de naivitate, frustrare, ură gratuită, lipsă de informare reală şi civilitate, se face resimţit, la o manieră neliniştitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *