În perioada 27 decembrie 2024 – 09 ianuarie 2025, polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat şapte acțiuni operative, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică și spălare de bani. Rezultatele nu s-aulăsat aşteptate, fiind indisponibilizate cantităţi de droguri, autoturisme, aparatură electronică, sume mari de bani.
În cadrul acţiunilor desfăşurate, au fost efectuate 34 de percheziții domiciliare și o acțiune de prindere în flagrant delict, fiind puse în executare 24 de mandate de aducere. În cadrul dosarelor penale instrumentate, au fost emise 19 Ordonanțe de Reținere și 15 mandate de arestare preventivă. De asemenea, față de patru persoane a fost luată măsura controlului judiciar. “În urma activităților, au fost confiscate 76 de grame de canabis, 570 de grame de alte droguri, două cântare, precum și 25 de telefoane mobile. De asemenea, au fost indisponibilizate şapte autoturisme, 110.921 de lei, 12.620 de euro, precum și 400 de euro monedă falsă. În cadrul acțiunilor, alături de polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, au participat luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție județene, precum și jandarmi”, se precizează într-un comunicat de presă , emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române.