Revoluţia din urmă cu 35 de ani începe să intre în uitare

0
94
Persoane demonstreaza fata de regimul comunist, in Piata Prefecturii din Craiova, 22 decembrie 1989. REMUS BADEA / MEDIAFAX FOTO

În urmă cu 35 de ani, pe 22 decembrie, se desăvârşea căderea regimului comunist, după revoltele pornite pe 17 decembrie 1989 la Timişoara, urmate, la scurt timp, în toată ţara. Revoluţia a învins, dar, nici acum, nu sunt desluşite toate datele sale. Craiova n-a făcut parte discordantă, în aceea zi din urmă cu 35 de ani lumea ieşind în stradă pentru libertate. Pe 22 decembrie 2024, în Piaţa “A.I. Cuza” din Craiova a avut loc o ceremonie dedicată acelor evenimente. Din păcate, se pare că lumea a uitat sacrificiile acelor zile, foarte puţine persoane  fiind prezente la comemorarea eroilor acelor timpuri, după 22 decembrie 1989 căzând în lupte 31 de persoane, iar câteva zeci fiind rănite. Pentru a marca ceea ce s-a întâmplat atunci, muzeul Olteniei Craiova a organizat, vineri, 20 decembrie 2024, o conferinţă dedicată Revoluţiei.

Au trecut 35 de ani şi, parcă, lumea a uitat sacrificiile acelor zile din decembrie 1989. La Craiova, deşi vremea a fost ca atunci, foarte puţine persoane au asistat la ceremonia organizată în Piaţa “A. I . Cuza” din Craiova. Pe 22 decembrie 2024, s-a reconstituit traseu urmat în urmă cu 35 de ani, când s-a plecat de pe marile platforme industriale ale Craiovei – Fabrica de Avioane, “Electroputere”, Întreprinderea de Utilaj Greu, etc., pentru a ajunge în centrul municipiului, pentru a răsturna Regimul Ceauşescu. După ce revoluţia a învins, s-a dezlănţuit măcelul, timp de câteva zile, la Craiova fiind înregistraţi 31 de morţi şi câteva zeci de răniţi. Manifestările dedicate celor 35 de ani au debutat cu onorul prezentat, prefectului judeţului Dolj şi comandantului Garnizoanei Craiova, de Garda de Onoare a Garnizoanei Craiova. S-a continuat cu intonarea Imnului Naţional, cu o slujbă religioasă. Singura alocuţiune a fost cea a lui Constantin Păiuş, preşedintele Asociaţiilor de Revoluţionari din Craiova : “Atunci, s-a prăbuşit un sistem. S-a murit pentru libertate. Revoluţionarii merită tot respectul. între timp, mulţi dintre supravieţuitori au decedat. Să respectăm Revoluţia, să-i respectăm pe cei care au luptat atunci. Datorită sacrificiilor lor, suntem acum în democraţie. Craiova este printre puţinele oraşe din ţară care mai păstrează vie memoria acelor vremuri, mulţumind pentru aceasta autorităţilor”. A urmat depunerea de coroane de flori la Troiţa închinată revoluţiei. La ceremonie , au participat membri ai autorităţilor locale şi judeţene.

Este nevoie de o cercetare minuţioasă

Vineri, la Muzeul Olteniei Craiova, s-a desfăşurat Conferinţa “Decembrie 2024 – 35 de ani de la răsturnarea regimului comunist în România”, organizată de Alianţa Asociaţiilor de Revoluţionari din Oltenia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj şi al instituţiei gazdă. Au fost prezenţi revoluţionari din Craiova, precum şi din alte zone ale ţării.  La sfărşitul alocuţiunilor rostite, au fost înmânate diplome şi insigne revoluţionarilor, urmaşilor celor căzuţi, simpatizanţilor, celor cu merite în recunoaşterea Revoluţiei. “Evocăm cel mai important eveniment din istoria recentă a României. Este onorant să-i evocăm pe cei care au ieşit, atunci, pe străzi. Să ne aducem aminte de toate sacrificiile făcute în acele zile. Muzeul Olteniei are o expoziţie permanentă dedicată acelor evenimente”, a precizat Florin Ridiche, director al Muzeului Olteniei. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Antonie Solomon, a spus : “Sunt onorat că particip la un asemenea eveniment. Voi aţi ieşit, atunci cu pieptul gol. Aţi dat dovadă de un curaj extraordinar. Eu recunosc că am stat trei zile ascuns şi, în acele momente, nici nu-mi doream Revoluţia, dar, datorită vouă, am ajuns ce am ajuns. Din punctul meu de vedere, a fost şi Revoluţie şi lovitură de stat, cea din urmă fiind a securiştilor. Ceea ce mădoare cel mai mult este faptul că aţi ajuns dezbinaţi, unii v-au învrăjbit, şi aţi început să deveniţi uitaţi. Democraţia de acum există datorită vouă.”. Ceea ce s-a întâmplat nu poate fi desluşit decât pe baza unor cercetări istorice, obiective , realizate de specialişti . În acest sens, a vorbit lect.univ.dr. Mihai Ghiţulescu, de la Facultatea de Sştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova : “Eram copil atunci. Dacă dumneavoastră nu ieşeaţi în stradă, eu nu mai vorbeam acum în faţa dumneavoastră. Îmi este greu să văd în perspectivă istorică lucruri pe care le-am trăit. Este foarte important să ne însuşim un discurs decent, bazat pe o cercetare minuţioasă, destinat generaţiilor viitoare. Sunt, la ora actuală, două tipuri de discurs : unul securist, altul antisecurist. După părerea mea, acum primul este dominant. Din păcate, mi se pare că municipiul Craiova este subprezentat, ceea ce trebuie modificat.”.

Vorbeşte unul dintre eroi

În zilele din decembrie 1989, Venus Costinel Mirea era ofiţer în cadrul Regimentului 26 Infanterie Craiova, actualul Batalion 26. Aflat la datorie, a fost rănit cu un glonţ, iar, de atunci, este într-un scaun cu rotile. Prezent la conferinţă, acesta s-a adresat auditoriului : “Sunt atâtea lucruri de spus, încât nici nu ştiu cu ce să încep şi poate devin incoerent. Dar, avem nevoie de ajutor, pentru a cunoaşte adevărul. Sunt adunate foarte multe probe strânse, de-a lungul anilor, de aceea trebuie să fie pusă la punct o strategie, să lucrăm împreună cu istoricii, cu reprezentanţii Parchetelor, inclusiv, sau mai ales , Parchetul Militar. Am fost rănit atunci, iar doi prieteni au decedat. Atnci, după 22 decembrie, s-a tras cu muniţie de război, de diferite calibre, or, la MApN şi Ministerul de Interne, calibrul standard era de 7,62. Cine şi de ce a folosit altă muniţie?. Din punctul meu de vedere, s-a încercat ceea ce a spus Ceauşescu, că suntem atacaţi de forţe străine, iar, dacă rămânea la putere, să-şi justifice acţiunile. Adevărul trebuie aflat .”.

Craiova, un exemplu

În sală au fost prezenţi şi reprezentanţi din alte zone ale ţării. Unul dintre ei este Ştefan Prală, preşedintele preşedintele Asociaţiei Luptătorilor din Decembrie 1989 – Vâlcea şi preşedinte executiv al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, care a menţionat : “Vă felicit pentru ceea ce aţi realizat aici. Sunteţi printre puţinele oraşe din ţară unde se mai realizează aşa ceva. Nici măcar la Timişoara nu se mai întâmplă mare lucru. Evenimentele din 1989 trebuie împărţite în două etape : prima, până la 22 decembrie, cea de-a două după. În prima este clar că a tras armat, după … . Oricum, Revoluţia a învins, dar am lăsat duşmanii să ne dezbine şi ar trebui să ne fie ruşine că i-am lăsat pe alţii să vorbească în locul nostru. Craiova a dat un semnal.”.

S-ar putea începe de la Craiova

Punctul final al conferinţei a fost cel al înmânării diplomelor, care a fost făcută de către Marian Trandafirescu, preşedinte executiv la nivel naţional al Mişcării Unităţii Revoluţionarilor Liberi – Decembrie 1989 şi preşedinte al Regiunii Oltenia a acesteia, care a spus : “Atunci, s-a ieşit în stradă pentru libertate şi dreptate. Mă bucur că mai suntem în viaţă destui dintre noi, chiar dacă nu mai suntem tineri. Nu puteam să realizăm aceste evenimente, fără sprijinul Muzeului Olteniei şi al Consiliului Judeţean Dolj. Dar, pornind de la ceea ce a spus Ştefan Prală, propun ca, după sărbători, să facem un pelerinaj în ţară, la toate asociaţiile de revoluţionari”.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *