În 2013, în municipiul Băilești, a început o poveste frumoasă legată de sportul național al României, oina. În acel an, Cristian Văduva era director la Liceul Tehnologic “Ştefan Anghel” din localitate. Ulterior, a fost ales primar al comunei Galicea Mare şi a fost cel care a încurajat formarea unei echipe de oină. A ales mai multe fete, care erau eleve la instituţia de învăţământ din Băilești.
La început, fetele au fost legitimate la CSM Progresul Băilești, dar, în momentul în care a devenit primar al comunei, Cristian Văduva a luat inițiativa de a înființa un club privat, cu sprijinul primăriei și a transferat echipa la Galicea Mare. „O parte dintre fete erau la liceu în Băilești când am început activitatea de oină, în anul 2013. Le-am legitimat la Progresul Băilești. După ce am devenit primar, am înființat un club de drept privat, sprijinit de primărie, ACS Galicea Mare. Am transferat fetele de la clubul din Băilești la Galicea Mare și astfel continuă povestea noastră de oină”, a precizat Cristian Văduva, antrenorul echipei și actualul primar al comunei Galicea Mare.
Rezultate pe bandă rulantă
Dacă începutul a fost greu, cu timpul eforturile s-au văzut încununate de succes, rezultatele venind pe bandă rulantă, fiind cucerite numeroase trofee, echipa devenind o adevărată reprezentantă a sportului național, cu participări la campionate naționale pe sală, pe plajă și pe iarbă. „Avem în spate peste 100 de trofee și cinci categorii de vârstă la care participăm”, a precizat antrenorul echipei. Printre acestea se numără Cupa României și evenimente speciale organizate sub înaltul patronaj al Familiei Regale, în special Cupa Regelui. Echipa de oină din Galicea Mare a devenit un exemplu de promovare a sportului național, fiind susținută activ de autoritățile locale și de Federația Română de Oină. Mai mult, în ultimii ani, interesul pentru acest sport a crescut semnificativ în școli, cu peste 500 de echipe școlare și chiar campionate universitare. Fetele, cu vârste cuprinse între 8 și 22 de ani, manifestă un entuziasm deosebit, fiind sprijinite atât de antrenor, cât și de coechipierele mai mari. Multe dintre ele au urmat cariere de succes, devenind studente sau polițiste de frontieră. Sportul le-a învățat spiritul de echipă și importanța muncii în comun. În concluzie, oina nu este doar un sport național, ci și un mod de a cultiva valori esențiale, precum sănătatea, disciplina și coeziunea. Echipa de oină de la Galicea Mare continuă să fie un simbol al tradiției românești și al promovării unui stil de viață sănătos și activ”, a mai spus Cristian Văduva.