În timp ce fostul fotbalist internaţional, trecut pe la gomoase echipe de club europene, Mihail Kavelashvili (53 ani), un susţinător loial al actualului guvern, din partea partidului Visul Georgian, a fost desemnat noul preşedinte al Gruziei, actualul preşedinte Salome Zourabichvili (72 ani) care are şi cetăţenie franceză, şi îi expiră mandatul, continuă să fie purtătorul de voce al protestatarilor din Tibilisi şi să sfideze rezultatul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Ea a anunţat, deja, că va refuza să părăsească postul pe 29 decembrie, data încheierii mandatului. În primul rând doreşte noi alegeri parlamentare, cerute şi de opoziţia „pro-europeană”. Răspunsul poliţiei la manifestările din stradă, la Tibilisi, a fost până acum violent şi după 28 noiembrie a.c. peste 400 de persoane au fost arestate, după ce autorităţile au declarat că suspendă procesul de integrare în UE până în 2028. Georgia (3,9 mil. locuitori), ca şi Republica Moldova (2,6 mil. locuitori) au multe în comun, în sensul că sunt două foste republici sovietice care îşi doresc integrarea europeană.
Acasă Actualitate Actualitate externă Gruzia: Salome Zourabichvili anunţă că refuză să-şi părăsească funcţia, înaintea unor noi...