Ca în fiecare an, în apropierea sărbătorilor de iarnă, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj s-au mobilizat și au desfășurat, din nou, o misiune specială, de suflet.
Aceştia au devenit ajutoarele lui Moș Crăciun și au adus daruri și zâmbete pe chipurile copiilor și membrilor a trei familii cu posibilități materiale reduse, astfel încât să se poată bucura de spiritul Crăciunului. Crăciunul este o sărbătoare a generozității, a bucuriei, a iubirii și a dăruirii, iar pentru jandarmii doljeni a devenit deja o tradiție organizarea de acțiuni umanitare în sprijinul celor aflați în impas sau mai puțin favorizați de soartă. Unde sunt mulți puterea crește, iar gesturile mici aduc bucurii mari și nimic nu poate fi mai frumos în prag de sărbători decât emoţia şi împlinirea pe care le simţi atunci când devii o parte din bucuria celorlalţi.