Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice.
În parcarea unui centru comercial, ei au prins în flagrant delict doi bărbați, de 60 și 48 de ani, din municipiul Craiova, respectiv din comuna Șimnicu de Sus, care aveau la vânzare peste 300 kg de materiale pirotehnice categoria F2. Marfa a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni.