Agenţia pentru Pescuit eliberează permisele valabile în 2012

3
961

Solicitanţii permiselor de pescuit recreativ-sportiv, înscrişi la asociaţiile de pescari sportivi care deţin autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv, prin structurile sale regionale, sunt aşteptaţi să-şi ridice cardurile în baza cărora îşi pot exercita activitatea. Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a demarat la 20 aprilie a.c. acţiunea de eliberare a permiselor de pescuit valabile în acest an. În consecinţă, permisele eliberate în anul 2011 nu mai sunt valabile în anul 2012 conform Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale nr. 15/2011 privind condiţiile de practicare a pescuitului recreativ-sportiv, potrivit căruia „până la emiterea noilor modele de permise, permisele de pescuit recreativ-sportiv eliberate în anul 2011 sunt valabile şi în anul 2012”. În Dolj, nouă asociaţii au autorizaţie de pescuit recreativ-sportiv: Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Dolj (cu zonele de pescuit: Teslui, Terpeziţa, Canalul magistral Dăbuleni, Lacul Cilieni I, II, III, barajul Işalniţa, Lacul Giormane, L. Victoria, Balta Marica, Preajba – Făcăi I, II, III, IV şi Canalul magistral Mălăieni); Asociaţia “Ecopescar” Calafat (zonă de pescuit râul Drincea); Asociaţia Pescarilor Sportivi “Zargan” Dolj – Băileşti (Lacul Călugăreni); APS “Bibanul” Craiova (canalul Ianoş); Asociaţia “Rast 2006” (Balta Rast); Asociaţia Pescarilor Sportivi „Lumaşul” Craiova (Gârla Butoi); Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi “Diana” Dolj – Craiova (Jietul); Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi “Jiul” (balta C0).

3 COMENTARII

  1. Pentru corecta si completa informare trebuie spus ca : “(2)Permisul de pescuit recreativ/sportiv este nominal, netransmisibil, se eliberează anual şi este valabil în toate habitatele piscicole naturale.”-art 3 din Ord 15/2011 iar acele autorizatii sunt date asociatiilor pentru a organiza competitii pe apele respective. Doritorii pot lua permise direct de la filialele ANPA din toata tara- la noi este la Calafat.

  2. ANUNT ANPA
    În atenţia deţinătorilor de Autorizaţii de Pescuit Recreativ-Sportiv si a posesorilor de premise de Pescuit Recreativ-Sportiv nemembri

    Posesorii permiselor de pescuit recreativ-sportiv pot practica pescuitul recreativ/sportiv pe toate habitatele piscicole naturale, cu excepţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

    Pe o zonă de pescuit autorizată, pescuitul recreativ/sportiv se poate practica atât de membrii asociaţiilor deţinătoare de autorizaţie de pescuit recreativ/sportiv cât şi de nemembri cu respectarea Regulamentului propriu al asociaţiei, iar pe zonele neautorizate pescuitul recreativ/sportiv se face numai pe baza permiselor de pescuit recreativ/sportiv emise de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (denumită în continuare ANPA), cu respectarea legislaţiei în vigoare.

    Asociaţiile de pescari sportivi sunt obligate să practice pe zonele autorizate pentru pescuit recreativ/sportiv tarifele aprobate de ANPA pe săptămână/lună/an şi să organizeze controale zilnice cu privire la verificarea modului de practicare al pescuitului recreativ/sportiv şi pentru a încasa taxe de pescuit la nemembri.

    Asociaţiile sunt obligate să permită accesul la resursele acvatice vii şi la pescarii nemembri, cu condiţia ca aceştia să achite tariful pentru pescuit conform Regulamentului propriu al asociaţiei de practicare a pescuitului recreativ/sportiv.

    Permisele de pescuit recreativ-sportiv se eliberează de ANPA nominal atât la persoane fizice cât şi la Asociaţiile de pescari sportivi care deţin Autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv, prin structurile sale regionale.
    PERMISELE NU AU AJUNS INCA LA ASOCIATIILE DE PESCARI

  3. Vă mulţumesc frumos pentru completări. Ţin să precizez, totuşi, că ceea ce aţi adăugat, prin comentariile dumneavostră, am prezentat şi noi într-un număr trecut din Cuvântul Libertăţii. Aştept, însă, în continuare, să punctaţi cu aceeaşi hotărâre ceea ce vă interesează pe dumneavostră şi pe colegii şi pasionaţii de pescuit, astfel încât informaţiile să fie de folos tuturor! O zi bună!

Comments are closed.