Pe o vreme rece, capul Dianei Şoşoacă şi al unor simpatizanţi rătăciţi s-a încins. Rău de tot. Şi, sâmbătă, 30 noiembrie a.c., la Tâncăbeşti, l-a omagiat pe Corneliu Zelea Codreanu, fost lider al mişcării legionare, rămas celebru pentru adversitatea criminală faţă de evrei şi asasinatele politice din perioada interbelică. Într-unele dintre ele a fost direct implicat. Sigur, nu puţini – şi printre aceştia se află şi Petre Pandrea -, în ceea ce a scris, consideră că Zelea Codreanu n-a fost, în comportamentul său, identic cu… Horia Sima. Dar asta e o altă poveste, deloc lămuritoare, deloc menită să circumstanţieze şi deloc simpatică, în astfel de vremuri. La Tâncăbeşti n-a fost doar o slujbă religioasă, ci şi o ceremonie în care s-a exersat salutul „Căpitanului” şi cei prezenţi au fredonat vechi cântece legionare scoase de la naftalină. Nu s-a citit din „cărticica verde”, dar Diana Şoşoacă, liderul SOS, acum europarlamentar, nostalgică a legionarismului şi nazismului, a arătat că se află într-o altă paradigmă şi a transmis pe reţelele de socializare că-l venerează pe „Căpitan”. „Jurnalul” lui Mihail Sebastian (1935-1944) la lectură ar putea să o readucă, deşi e târziu, cu picioarele pe pământ. Şi mai sunt şi alte multe cărţi bune, care ar merita citite sau recitite. Dar cine mai face asta? „Cum erau părinte legionarii” l-ar fi întrebat Andrei Pleşu pe Arsenie Papacioc („Nelinişti vechi şi noi”): „Erau formidabili dar aveau o problemă: omorau oameni”. În fine, scrupulul coerenţei logice a unor principii constrângătoare nu prisoseşte nimănui. Diana Şoşoacă este însă plecată în altă lume, din a noastră şi e mai mult decât regretabil: e o greşeală, cum ar fi zis un personaj intrat în istorie.
