În timpul unei conversaţii cu jurnalişti străini, sâmbătă, preşedintele ucrainian Volodimir Zelenski a spus că este posibil ca războiul să se încheie în 2025. Adică, a spus liderul de la Kiev, răspunzând la o întrebare „Când Rusia vrea să se termine. Când SUA ia o atitudine mai dură. Când sudul global se aliniază cu Ucraina”. Declaraţia a fost făcută la Kiev, în marja conferinţei internaţionale privind „programul pentru cereale”. În timpul campaniei electorale Donald Trump a sugerat că va reduce ajutorul militar, dar nu şi-a mai repetat afirmaţia că ar putea pune capăt războiului în 24 de ore. O sursă din Statul Major al armatei ucrainiene a declarat că Rusia a desfăşurat circa 59.000 de militari în regiunea Kursk, recuperând peste 40% din teritoriul ocupat în vară, într-o incursiune surpriză. În prezent armata ucrainiană controlează, în continuare, circa 800 km pătraţi. Ofensiva de la Kursk a fost prima invazie terestră a teritoriului rus, de o putere străină, de la al doilea război mondial. Aproximativ 11.000 de militari nord-coreeni, se estimează că ar fi sosit în regiune, pentru a sprijini Rusia, dar cea mai mare parte a forţelor nord-coreene încă îşi finalizează pregătirile.
Acasă Actualitate Actualitate externă Război în Ucraina: Zelenski crede ceea ce e tot mai greu posibil