Conferinţa anuală a Institutului de Cercetări Socio-Umane din Craiova – C. S. Nicolăescu-Plopşor

0
270

Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova – C.S. Nicolăescu-Plopșor, al Academiei Române va organiza, în perioada 6-8 noiembrie 2024, Conferința anuală a institutului, în format hibrid. Evenimentul se va desfășura în parteneriat cu: Consiliul Județean Dolj, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova și Centrul de Studii și Cercetări de Drept Privat „Ion Dogaru”.

 

Manifestarea face parte dintr-o amplă serie de a acțiuni ale institutului craiovean prin care își propune să îndeplinească misiunea nobilă de a contribui la promovarea istoriei și culturii românești, fiind o prezență constantă în zona universitară și academică, prin organizarea de dezbateri științifice, seminarii și conferințe pe teme de actualitate cu impact socio-economic, cultural și educativ.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 6 noiembrie 2024, începând cu ora 10.00, în sala „Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj.

Conferința se va bucura de prezența reputatului jurist și diplomat, prof.univ.dr. Ioan Leș, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, fost ambasador al României în Venezuela, care va susține, în deschidere, o prelegere cu titlul Justiție, politică și institutții judiciare. Cu o bogată carieră în domeniul dreptului românesc, prof.univ.dr. Ioan Leș a deținut și funcția de vicepreședinte al comisiei de redactare a Constituției din 1991, calitate în care a condus delegația care a prezentat pentru prima dată, în decembrie 1990, tezele proiectului de Constituție a României la Centrul ONU din Geneva.

De la ora 13.00 va avea loc prezentarea volumului: Sevastian Cercel, Anca Ceaușescu, Georgeta Ghionea (editori), Realități socio-economice, mentalitate și identitate românească, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2024 (e-book) și a lucrării: Dumitru-Valentin Pătrașcu, Ani de bejenie. Refugiați din teritoriile românești cedate în 1940 stabiliți în județul Gorj (1940-1943), București, Editura Militară, 2024.

Lucrările manifestării științifice se vor desfășura în cadrul mai multor secțiuni tematice: Studii de istorie și arheologie; Viață cotidiană și evoluție socio-economică; Drept și societate; Cultura lecturii la români: experiențe, limite și practici culturale; Cultură populară și lingvistică: contextualizări, durabilitate, memorialistică. Vineri, 8 noiembrie 2024 a.c., începând cu ora 10.00, dezbaterile vor continua, în format hibrid, cu următoarea arie tematică: Fake news și manipulare în știrile de război: o viziune cronologică asupra circulației informației.

Vor susține prelegeri peste 50 de participanți, cercetători de profil variat, cadre universitare, arhiviști, muzeografi, de la mai multe instituții de profil din București, Timișoara, Craiova, Sibiu, Giurgiu, Constanța ș.a., care vor aborda tematici interesante, pornind din preistorie și ajungând la manifestările vieții contemporane. Exigența actului de cercetare, vocația umanistă și dorința de a trata cu deosebită rigoare subiectele puse în discuție vor veni în îndeplinirea dezideratului academic, acela de a valorifica și promova cultura și civilizația românească.

Pentru mai multe detalii a se vedea: https://icsu.ro/conferinta-anuala-institutul-de-cercetari-socio-umane-din-craiova-c-s-nicolaescu-plopsor-6-8-noiembrie-2024/.

 

Cercet. șt. III dr. Anca Ceaușescu

Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova

  • S. Nicolăescu-Plopșor, al Academiei Române