Detectorii de metale, neautorizaţi, intră sub incidenţa legii

0
266

În ziua de 28 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC), din cadrul Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Dolj,  au desfăşurat o acțiune în Târgul din cartierul “Făcăi”, din municipiul Craiova, pe linia protejării patrimoniului arheologic şi a respectării normelor tehnice privind deținerea și comercializarea detectoarelor de metale. În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat,  în flagrant delict , un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Caraula, în timp ce oferea,  spre vânzare,  un detector de metale, fără a deține autorizație de comercializare a detectoarelor de metale.

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul în cauză nu este autorizat să dețină sau să comercializeze detectoare de metale. “În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal,  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizație. Cercetările sunt continuate de poliţişti, în vederea stabilirii situației de fapt, urmând ca,  la finalizarea acestora, să fie propusă soluţie prin unitatea de Parchet competentă. În conformitate cu prevederile OG 43/2000 R, vânzarea sau oferirea spre vânzare a detectoarelor de metale fără autorizație constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj  .