Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi noii consilieri judeţeni au depus jurământul

0
2635

În ziua de 28 octombrie 2024, în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, cei 33 de noi consilieri judeţeni, ale căror mandate au fost validate, dintr-un total de 36,  au depus jurământul, alături de preşedintele reales al CJ Dolj. Componenţa noului Consiliu Judeţean , rezultat în urma alegerilor locale din 09 iunie, arată astfel : 22 membri PSD, 9 PNL, câte trei de la AUR şi Alianţa Dreapta Unită (USR + PMP – FD). Cele trei mandate nevalidate aparţin preşedintelui CJ Dolj, administratorului public al judeţului, subprefectului de Dolj, care se aflau în incompatibilitate, alegând funcţiile actuale, în locul acestora urmând să fie validaţi următorii de pe liste.

 A fost o atmosferă sobră, dar destinsă, ca de catedrală, cu mulţi invitaţi, din serviciile judeţene deconcentrate, dar şi cele pendinte de instituţia Primăriei Craiova, evident şi mulţi ziarişti, parlamentari de Dolj. Prefectul de Dolj, Dan Diaconu, în temeiul atribuţiilor conferite de Codul Administrativ, cu toate modificările ulterioare, a convocat consilierii judeţeni, rezultaţi din alegeri, pentru şedinţa privind ceremonia de depunere a jurământului. În conformitate cu prevederile legii, secretarul general al judeţului, Cristian Şovăilă, a făcut toate precizările de rigoare. Şedinţa a fost prezidată de reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Diaconu. Au depus jurământul 19 consilieri judeţeni de la PSD, trei AUR, opt PNL  şi trei de la ADU. Conţinutul jurământului, rostit în Limba română, a fost următorul :”Jur să respect Constiţia şi legile ţării şi să fac, cu bunăcredinţă, tot ce stă în puterile şi priceperea mea, pentru binele locuitorilor judeţului Dolj. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Un exemplu al jurământului se păstrează la dosarul de constituire a Consiliului Local Municipal, iar al doilea s-a înmânat fiecărui consilier judeţean ales, la care s-a adăugat o insignă.

Cosmin Dorin Vasile : “În Consiliul Judeţean Dolj, facem administraţie, nu politică”

Cosmin Dorin Vasile, aflat la al II-lea mandat, a depus jurământul , după ce în prealabil, prefectul de Dolj i-a aranjat eşarfa cu tricolor. La sfârşitul ceremoniei, Cosmin Vasile a precizat : “Este un moment deosebit de important . În vară , peste 150.000 de doljeni şi-au pus speranţele în mine, ceea ce mă obligă. Doresc să-i felicit pe toţi consilierii judeţeni care, în perioada 2020 – 2024, au ajutat să realizăm cel mai performant mandat al CJ Dolj. De asemenea, le mulţumesc celor doi vicepreşedinţi ai CJ Dolj, care , dealtfel, vor fi şi propunerile mele pentru noul mandat. Am implementat, în perioada amintită, peste 50 de proiecte şi suntem pe locul I în ţară la atragerea de fonduri europene – 569 milioane de euro. Modul nostru de lucru a fost simplu : am muncit împreună, indiferent de culoarea politică, pentru a obţine performanţe. Începem alte proiecte, unele sunt deja în derulare. La Consiliul Judeţean Dolj, se face administraţie , nu politică”.