Turcia: Liderul întemniţat al PKK, Abdullah Ocalan, ar putea fi eliberat

0
272

După o viaţă în care a denunţat cu fermitate militanţii separatişti, cel mai proeminent politician naţionalist al Turciei, Devlet Bahceli, veteran politic şi aliat apropiat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a lansat o invitaţie surprinzătoare liderului kurd, Abdullah Ocalan, întemniţat, să se adreseze Parlamentului. Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) este clasificat drept organizaţie teroristă de Turcia, SUA şi UE. Imediat după anunţul care a deschis uşa unei reveniri surprinzătoare pentru Ocalan, 5 persoane au fost ucise la sediul industriilor aerospaţiale turceşti din Ankara. Ocalan ispăşeşte o pedeapsă pe viaţă pentru trădare şi separatism, într-o închisoare de la Marea Marmara din 1999.