Vitezoman depistat de poliţiştii doljeni

0
232

În dimineața zilei de 24 octombrie a.c., în intervalul orar 07:00-09:00, polițiștii rutieri doljeni au executat o acțiune pentru prevenirea încălcării regimului legal de viteză. Cu această ocazie, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.750 de lei, fiind reținute două permise de conducere.

Astfel, în urma acţiunii, un bărbat, de 45 de ani, din județul Mehedinți, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, în localitatea Beharca, cu viteza de 136 km/h(+86 km/h). Acesta a fost sancționat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.