Cel care a dat un sens atât de dulce şi dureros toamnei, pe aceste locuri, nu mai este demult printre noi. Dar de când mă ţin minte, în clipele ei inefabile, toamna a avut mireasma versurilor argheziene („Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”) reluate de atâţia şi atâţia căzuţi în melancolie. Fiindcă anotimpul de aur a fost mereu o sursă de inspiraţie, şi avem o bogată lirică în autumnale. Toamna părea din totdeauna sinceră, exprimând –o face şi acum- fumuseţea tristă a coborâşului, lumina moale şi blândă a apusului. Pentru melancolici, anotimpul e sfâşietor, iar pentru angoasaţi e de-a dreptul morbid, deşi îi lipseşte, de această dată ploile cicălitoare, atât de definitorii, şi aşteptate îndelung. În rest, toamna e un catafalc al vegetaţiei, unul grav, care îndeamnă la reflectare, într-o tăcere deplină. Cum că viaţa noastră e mai lungă şi mai trainică decât a vegetaţiei şi avem poate de privit multe spectacole autumnale. E o toamnă mai puţin dulce, calică în precipitaţii, cum a fost şi vara, cu soarele ei fierbinte şi dogoritor, bogată în schimb în arţag politic necurmat, marea noastră calificare, o dată la 4 ani. Nu e prea bine ce se întâmplă în lumea rurală, tot mai împuţinată de la un an la altul, sub privirile noastre impasibile. La marginea unui an agricol greu, lucrurile arată neliniştitor: oameni în toată firea, care au trăit multe, s-au uitat în zadar la cer, zile de-a rândul, rugându-se să plouă. Lanuri de porumb pe sute de hectare –rămas pitic- s-au uscat prematur de aerul încins, şi orice bucurie a vieţii a fost alungată de o secetă a sărăciei. Lăsând în urma ei găuri de sute de mii de euro. Ploile rare şi scurte, îndelung aşteptate, au amăgit doar pământul, la suprafaţă. Meseria de agricultor, mai blestemată ca niciodată, nu mai stârneşte nici o ispită. Numărătoarea hectarelor calamitate ridică tensiunea arterială. La floarea-soarelui, într-un judeţ cu vocaţie, producţia medie este sub 1.000 kg la hectar, potrivit datelor Direcţiei pentru agricultură, iar la porumb, de numai 2.100 kg pe hectar. Nu mai e de mirare faptul că rapiţa s-a însămânţat pe doar 76% din suprafaţa programată (18.560 hectare din 24.000) iar viitoarea cultură de grâu e înfiinţată pe doar 3% din suprafaţa programată (5.633 hectare din 162.500). În această generală dezolare, când tot ce a fost verde, galben sau ruginiu se înegreşte sau dispare, şi de la o zare la alta tristeţea devine apăsătoare, începe marele timp al gutuilor şi crizantemelor, ca un semn al forţei naturii de a izbucni într-un râs generos şi neînvins. Foşnetul pădurii nu-i decât o uscată fâlfăire de aripi îndurerate. Vântul cântă foşnetul desfrunzirii, care pentru multe suflete e un oftat sterp. O toamnă doljeană deloc cum o cânta poetul.
