“Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia!”, acţiune a poliţiştilor doljeni

0
316

În săptămâna 07 – 11 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Craiova, precum și în cele din localitățile Castranova, Brabeți, Mihăița, Brădești, Tatomirești, fiind continuate activitățile educative în cadrul Campaniei naționale pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”

Activitățile, la care au participat aproximativ 440 de elevi și 30 de cadre didactice, au vizat prevenirea violenței în mediul școlar, precum și prevenirea consumului de substanțe psihoactive. Mesajul campaniei ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!” punctează importanța semnalării imediate a oricăror comportamente necorespunzătoare, fie că este vorba despre violență fizică, bullying sau presiuni legate de consumul de substanțe psihoactive. Totodată, au fost organizate ședințe de informare a cadrelor didactice cu privire la importanța, mecanismul și beneficiile semnalării / sesizării faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ, în scopul prevenirii și combaterii delicvenței juvenile și / sau infracționalității în mediul școlar.

Campanii peste campanii

Odată cu debutul anului școlar 2024-2025, a fost operaționalizat canalul de informare http://www.sigurantascolara.ro care prezintă:
recomandările instituțiilor responsabile pentru asigurarea unui climat de siguranță în mediul școlar; modurile de acțiune, procedurile și legislația incidentă domeniului siguranță școlară; campanii / programe / proiecte de prevenire derulate la nivelul unităților de învățământ;  lecții de informare și prevenire, pe diferite teme și cicluri de învățământ (primar, gimnazial, liceal), precum și datele de contact ale tuturor entităților naționale și locale cu responsabilități în acest domeniu. “Scopul acestor activități este acela de a contribui la crearea unui mediu educațional sigur, care să susțină dezvoltarea armonioasă a elevilor”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .