Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova, proiecte ambiţioase

0
587

Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova, cu aproape 200 de ani de existenţă, una dintre unităţile de elită ale învăţământului preuniversitar craiovean şi naţional, are în pregătire proiecte importante pentru anul şcolar 2024/2025. Două dintre ele se referă la siguranţa elevilor şi cadrelor didactice, la care se adaugă mândria de a fi elev la această instituţie de învăţmânt, iar altele ţin de cooperarea internaţională, în ceea ce priveşte studiul limbilor străine, avută cu Franţa, Germania şi China.

Siguranţa elevilor  şi a cadrelor didactice este primordială la Colegiul Naţional “Elena Cuza” din Craiova, iar despre aceasta ne-a precizat prof. Liviu Cotfasă, director al instituţiei de învăţământ preuniversitar : “Am avut discuţii cu elevii şi părinţii acestora, alături de cadrele didactice, pentru a asigura măsuri de securitate sporită. Astfel vrem să implementăm un sistem de intrare în şcoală bazat pe cartele personalizate, iar vizitatorii le pot primi temporar, pe perioada în care se află în incintă. De asemenea, pentru că este o mândrie să fii elev al acestui Colegiu, ne -am gândit să adoptăm o uniformă specifică. Părinţii au fost de acord, dar, deocamdată, elevii sunt mai reticenţi, chiar dacă le-am prezentat trei posibilităţi de a-şi achiziţiona uniformele, însă sunt convins că vom reuşi”.

Parteneriate de studii cu Franţa , Germania şi China

Luna noiembrie 2024 se anunţă una plină de evenimente la “Elena Cuza”, chiar de la începutul acesteia. “În jurul datei de 04 noiembrie, vom primi oaspeţi din ţările francofone, având în vedere că , din anul 2006, avem învăţământ bilingv în fracneză, cu susţinerea Bacalaureatului în această limbă. suntem onoraţi să-i primim pe oaspeţi. De asemenea, la sfârşitul lunii noiembrie, vom primi profesori voluntari din China, lectoratul  studiului în această limbă, prin proiectul “Confucius”, debutând în 2012. Este, practic, prima conferinţă de acest fel organizată în România. Limba chineză este  considerată, la “Elena Cuza” a treia străină de studiu. Să ne aducem aminte şi de vizitele din anii trecuţi ale Excelenţei Sale Ambasadorul Germaniei în România, fiind binecunoscut studiul biling româno – german. Ca de fiecare dată, vor fi reprezentanţi ai statelor amintite, la aceste manifestări din noiembrie  “, a mai spus Liviu Cotfasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *