Universitatea din Craiova: Un marş forţat fără oprire, spre emancipare deplină!

0
42

S-a deschis ieri, într-un cadru festiv, ca de fiecare dată, acum în noua aulă „Constantin Belea” din clădirea J a Facultăţii de Automatică, Calculatoare şi Electronică, un nou an universitar, în cel mai mare centru academic din sud-vestul ţării, Universitatea din Craiova. Sub acelaşi auspricii perene, între care onorarea tradiţiei, poli de creştere inteligentă, deplină emancipare, totul subsumat provocărilor zilei de mâine. Sunt multe noutăţi de semnalat în planul infrastructurii, şi faptul că Universitatea din Craiova pune la dispozţia absolvenţilor de liceu 3.000 locuri bugetate la licenţă şi 1780 locuri bugetate la master este, doar într-un fel grăitor. În alocuţiunea sa, rectorul Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Cezar Ionuţ Spînu urând „bun venit” unui număr de 7.125 noi studenţi „boboci” (din care 3.000 străini) la toate cele 3 niveluri –licenţă, master, doctorat-, a reiterat faptul că Universitatea din Craiova este una din cele mai bune din România, dar şi una dintre cele mai atractive universităţi româneşti pe plan internaţional. Despre care se ştie. Şi aici, meritul desăvârşit aparţine rectorului actual, Senatului, în fine întregului palier managerial, pe care l-am putea legitima, cu argumente, ca performant. Un moment insolit, în cadrul adunarii festive, în cadrul căreia s-au proiectat mesaje video din partea preşedintelui Academiei Române Ioan Aurel Pop, canotorului Marin Florin Enache, campion olimpic, medalia de aur, la Jocurile Olimpice, de la Paris 2024, proba de dublu vâsle, coordonatorului proiectului ACROSS, Ariane Korn, Universitatea tehnică Chemnitz (Germania), conf. univ. dr. Marta Kosior Kazberuk, rectorul Universităţii tehnice din Bialistok, dar şi altele. Administraţia publică locală şi judeţeană a fost reprezentată de primarul municipiului Lia Olguţa Vasilescu şi Cosmin Vasile. Toată infrastructura actuală, îmbunătăţită de la un an la altul, realmente impresionantă, n-a apărut peste noapte, n-a venit de undeva „cadou”, şi este expresia unor eforturi imense, de proporţii, în planul unei colaborări cu solide companii şi agenţi economici din zonă. Şi marile proiecte de investiţii, extrem de importante pentru infrastructura academică, finalizate, permit inaugurarea unor noi obiective: Complexul reabilitat şi modernizat în care îşi desfăşoară activitatea Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică şi Facultatea de Inginerie Electrică, Centrul de cercetări agricole al Facultăţii de Agronomie, sala de sport din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică, Baza sportivă de la Centrul Universitar Drobeta-Turnu Severin. Prezenţa Universităţii din Craiova, la cele mai importante târguri educaţionale din Europa şi SUA, a permis realizarea a peste 100 de contracte de colaborare cu universităţi de prestigiu din Europa, Asia, America de Sud, America de Nord, Africa şi Orientul Mijlociu. Universitatea din Craiova şi-a consolidat poziţia în clasamentele internaţionale de prestigiu precum Times Higher Education, Shanghai Ranking şi QS Ranking. Dar ambiţiile rămân potenţate. Universitatea din Craiova a devenit membră în consorţii universitare internaţionale precum Centrul universitar balcanic sau Alianţa universităţilor vitivinicole. De asemenea, a aderat la proiectul Alianţei universitare europene, alături de parteneri de la universităţile din Chemnitz, Girona, Ruse, Perpignan, Udine, Nova Gorica şi Banja Luka. Se respiră european, dar asta e ceva firesc, de mai mulţi ani. În fine, colaborarea excelentă cu partenerii din sfera administraţiei locale şi centrale, precum şi partenerii din mediul socio-economic a căpătat noi valenţe. În sensul că studenţii aplică, în cadrul internship-urilor şi proiectelor implementate, ceea ce învaţă în sălile de curs şi seminar. La orice început de an universitar, se zâmbeşte mult, de circumstanţă, şi se speră mult. Comunitatea academică a Craiovei –studenţi, cadre didactice, cercetători, personal auxiliar- înseamnă şi ceva emblematic pentru marele municipiu. O lume tânără, care dă o culoare aparte, un plus de dinamism, şi de ce nu de încredere. Universitatea din Craiova, o consacrată citadelă a cunoaşterii, învaţă ce înseamnă competivitatea, performanţa, călăuzind un drum mai drept şi mai sigur în viaţă. Drumul este unul ascendent, nu cunoaşte poticniri, impasuri, fiindcă este bine călăuzit. Asta e o certitudine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *