Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov (ADDJB) şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov (APDT), organizează astăzi, ora 12.00, în Piaţa Mihai Viteazul, din municipiul Craiova, conferinţa de presă a evenimentului de promovare „Braşovul vine la tine acasă”. Manifestarea are scopul de a promova produsele culturale turistice specifice judeţului Braşov – Ţării Bârsei, Ţării Făgăraşului şi Zonei Rupea, cetăţi şi castele, biserici fortificate, mănăstiri, folclor şi artă populară.