O declaraţie alambicată a ministrului Mediului

0
436

Mircea Fechet, ministrul Mediului, care s-a deplasat ieri în Dolj, la digul de la Dunăre (zona Rast-Bistreţ), grav afectat în timpul inundaţiilor din 2006, a declarat pentru Euronews că „Porţile de Fier (n.r. lacul de acumulare) nu ne apără de viitură, dar ar putea să ajute la gestionarea debitului”. Asta într-un moment în care întreaga atenţie este îndreptată spre debitele crescute ale Dunării, care, la Budapesta, în pofida măsurilor luate, s-a revărsat. Recent, Hidrotehnica a transmis că „amenajarea este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii”, după ce în prealabil lacul de acumulare a fost golit. Debitul fluviului a crescut brusc, de la 2.300 mc/s la peste 5.000 mc/s, iar prognoza indică o creştere de până la aproape 9.000 mc/s, adică aproape dublu faţă de valoarea actuală, potrivit Institutului Naţional de Hidrologie. Barajul de la Porţile de Fier I, lucrare monumentală, dar care nu trebuie „lăudată”, fiindcă a fost realizată înainte de 1989, are un volum de peste 2 miliarde de metri cubi: 2,4 miliarde mai exact. Nu este suficient pentru a opri o viitură, spun specialiştii pe care i-a consultat Mircea Fechet. Aşa este, numai că lacul a fost golit în prealabil şi poate ajuta la gestionarea debitului Dunării. Dacă situaţia de la noi nu va semăna cu cea din Ungaria (şi datorită digurilor) ea se datorează „acestei arme la picior” care este lacul de acumulare pomenit, menit să atenueze unda de viitură. În CV-ul actualului ministru al Mediului, nu există vreun „reper” care să sugereze că a mai avut treabă cu inundaţiile. Aflăm că din 2014 până în 2019 a fost director executiv al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară pentru salubritate la Bacău. A mai avut şi alte funcţii pe aliniament politic, fără nici o legătură… cu inundaţiile.